FOTO, VIDEO. Satul din Alba, înghițit de otravă – De la speranța la îmbogățire până la „plânsul din cauza pustietății”. „Pâraiele s-au înroşit ca şi când ai turna în ele sânje“

În urmă cu aproximativ patru decenii, un sat din România pe care 1.000 de oameni îl numeau „acasă” a fost „ucis” de Nicolae Ceaușescu. Satul Geamăna a fost înghițit de otravă. A dispărut aproape tot – și școala, și cele mai multe case, și cârciuma, și cimitirul, cu tot cu morții care își duc somnul de veci acolo, precum și biserica, din care a mai rămas mândră doar turla.

Satul Geamăna a fost condamnat de Nicolae Ceaușescu în anul 1977, când tovarășul a decis să dea undă verde exploatării de cupru de la Roșia Poieni – cea mai mare carieră de cupru din Europa, la acea vreme.

De la speranța la îmbogățire până la „plânsul din cauza pustietății”

Inițial, unii dintre locuitorii celor 400 de case din Geamăna nu s-au gândit la faptul că satul avea să fie „ucis” prin decizia lui Ceaușescu, ci și-au imaginat că se vor îmbogăți. Doar că n-a fost așa.

Deversarea sterilului de la Roșia Poieni a început în anul 1986. După aproximativ trei decenii, au mai rămas în satul ucis de Ceaușescu mai puțin de 20 de suflete.

Exploatarea zăcământului de la Roşia Poieni a început în anul 1978, iar producţia de cupru în anul 1983. Iazul principal de decantare este amplasat pe suprafaţa administrativă a localităţii Lupşa, în Valea Şesei. Regimul comunist a început să-i exproprieze treptat pe sătenii din cele şapte sate care formau Geamăna. În total au fost acaparate aproximativ 360 de hectare, terenuri ce în prezent sunt acoperite cu steril.

Astfel, exproprierile a peste 300 de familii din satul Geamăna au fost făcute treptat, la începutul anilor 1980, iar oamenii au primit sume de bani în funcție de proprietățile lor. Alții au ales să rămână, mai departe de „vatra satului”, la deal.

„Primul sămn rău o fost atunci când au început să se uşte cireşii, vişinii. Or fi sâmţit de la bun început otrava care atunci era doar sub pământ. Ce vă spui se petrecea pe la sfârşitul anilor 1970. Apoi, pâraiele ce curgeau pe aici s-au înroşit rând pe rând, ca şi când ai turna în ele sânje“, este mărturia lui Nicolaie Praţa, unul dintre oamenii care nu au părăsit satul ucis de Ceaușescu.

„Când or vinit domnii cu executarea, n-or vrut să-mi ia tot pământu ce-l aveam, rămâneau multe hectare pe dinafară. Nici bani nu luam prea mulţi. Apoi, ne-am gândit cum să lăsăm tot ce am construit aici şi să plecăm. Uite aşa am ajuns să vedem pâraiele aste otrăvite, cum se duce la fund casă după casă, cârciuma unde se adunau oamenii satului şi apoi şi biserica, după cum vedeţi se scufundă şi ea. După mine satul va fi mort, când biserica va fi acoperită de tot de steril“, a mai povestit localnicul din Geamăna, care și-a tot demontat casa de lemn pentru a se muta mai la deal, de fiecare dată când îi ajungea apa în bătătură.

O altă persoană care a rămas în satul ucis de Ceaușescu, Maria Prața, a povestit că a primit 26 de mii de lei de la comuniști pentru terenul și casa ei, dar că banii s-au dus, deoarece a avut de crescut patru fete. Femeia a ajuns să plătească impozitul pe o locuință a unui profesor, ca să poată trăi acolo, după ce casa ei a fost înghițită de două ori de iazul toxic. Ea trăia, în urmă cu șapte ani, îngrijind trei vaci, doi porci și câteva găini.

„Așa m-am săturat aici singură, numai tot plâng. E pustiu. Plâng de pustie, de pustială”, a spus femeia.

Biserica de la Vința, înainte să fie mutată

Peisajul din Geamăna este sumbru – arbori uscați ieșiti din mlaștina plină cu var, înconjurați de o apă alb-gălbuie, pe alocuri cenușie, dar și apă roșie ca sângele.

În iazul de Valea Şesii, cum îl ştiu localnicii, ajung reziduri de la cariera de cupru de la Roşia Poieni. Lacul artificial este unul de decantare de vale, deschis, amenajat între doi versanţi. Există un singur baraj. Ultimele estimări arată că ar avea peste 130 de hectare. Riscul ar fi enorm, dacă nu s-ar putea face ecologizarea apelor din iaz, deoarece barajul este o fabrică naturală de acid sulfuric. Pericolul creşte de fiecare dată când plouă abundent în zonă.

Soarta satului Geamăna, cauzată de „blestemul” unui preot. „I-a desfăcut sicriul și a pus copilul în brațele ei, cu falca pe barba ei”

Localnicii care au ales să nu părăsească satul ucis de Ceaușescu cred că asupra localității s-a abătut blestemul unui preot pe nume Ispas care a slujit aici.

Acest preot, care a fost și învățător, după cum știu localnicii, avea un frate casnic, cu care se tot certa, trăind în aceeași casă.

„Era o casă mare. La un moment dat preotesei i s-a făcut rău, pentru că cei doi frați se tot certau. Nu putea să-i împace nimeni. Atunci, preoteasa a murit. Preotul avea un copil de 6 ani. Copilul se tot ducea la mormânt la mama sa, unde plângea tot timpul. Preotul se ducea după el și-l aduceau acasă. Și tot făcând lucrul acesta zilnic, s-a decis să meargă numai seara după copil. Asta a durat vreo șase săptămâni”, a povestit un alt localnic, Ioan Lupșa.

Într-un final, a murit și copilul, iar legenda spune că atunci preoteasa a fost dezgropată astfel încât să fie îngropat și copilul alături de ea.

„I-a desfăcut sicriul și l-a pus în brațe la ea cu falca pe barba ei. Oamenii nu știau ce s-a întâmplat. Primăvară la înviere, popa Ispas a scos publicul din biserică afară. Sub altar, unde a fost înmormântată preoteasa și copilul, a pus cartea de blestem pe mormânt și a pus oamenii în genunchi. I-a pus să repete după el. El a spus să se prăpădească satul Geamăna și să se facă pulbere. Și oamenii repetau după el. De atunci a rămas vorba asta. S-ar zice că de acolo s-a tras”, a spus localnicul.

Oamenii rămași în satul ucis de Ceaușescu cred în existența acestui blestem, deoarece inițial, iazul trebuia să fie amenajat în zona Bucium. Însă, buciumanii, care îi invidiau pe cei de pe Valea Șesei pentru avuția lor, au avut un reprezentant în Comitetul Central, astfel că lacul a fost mutat peste Geamăna.

Satul Geamăna, unul dintre obiectivele „turismului negru”

Satul ucis de Ceaușescu se numără acum printre obiectivele „turismului negru”,alături de alte obiective asociate cu dezastrul, cu moartea sau cu suferința, precum lagărele de concentrare naziste, câmpul de la Cernobîl, sau urmele lăsate de bombele atomice în Hiroshima și Nagasaki.

De la deșeurile vărsate în iaz apa are însă o culoare aparte, cu nuanțe de verde și roșu, transformând Geamăna într-o destinație apreciată printre pasionații de fotografie. De asemenea, iarna, când iazul este înghețat, se poate ajunge chiar în dreptul turlei bisericii.

Sursa: a1.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI