Ştirea zilei

FOTO VIDEO| Polițiștii din Alba Iulia au verificat respectarea REGULILOR de protecție anti-COVID, de către cetățenii ieșiți în oraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Autoritățile au desfășurat în Alba Iulia, în cursul acestei seri, de 26 martie, o acțiune de verificare a modului în care măsurile de combatere a pandemiei COVID-19 sunt respectate de către cetățeni

Reprezentanții IPJ Alba au transmis astfel că, la această oră, în județul Alba, se desfășoară acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii COVID 19.

În acest sens, efectivele de poliție, poliție locală și jandarmerie au fost suplimentate și acționează în cele mai tranzitate zone, atât pentru fluența traficului, cât și pentru depistarea celor care încalcă prevederile legale.

Scopul acestor acțiuni nu este acela de a sancționa, ci de a responsabiliza cetățenii și de a preveni răspândirea virusului COVID 19.

Facem un apel la toți oamenii de a respecta câteva reguli, care să ne ajute să ne protejăm, atât pe noi, cât și pe familiile noastre și pe cei apropiați:

Să purtăm masca de protecție!
Să păstrăm distanța fizică!
Să ne dezinfectăm mâinile ori de câte ori este nevoie!
Cu toții ne dorim sa ne întoarcem la viața de dinaintea pandemiei.

[nggallery id=8137]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult