FOTO, VIDEO| ”Pietonul este proiectat în sus și se roteşte în aer” – Închisoare cu suspendare pentru șoferul de 26 de ani care a accidentat MORTAL un bărbat pe o trecere de pietoni din Alba Iulia
Tânărul în vârstă de 26 de ani, care a accidentat mortal un bărbat de 59 de ani, pe o trecere de pietoni din Alba Iulia, a primit la Judecătoria Alba Iulia o condamnare cu suspendare.
Tragedia a avut loc în 3 iulie 2018 pe o trecere de pietoni situată pe strada Tudor Vladimirescu în zona Alba Mall din
Alba Iulia. Şoferul circula cu viteză şi nu a oprit la trecere, deşi pe o altă bandă a drumului se afla un autoturism oprit.
Victima a murit aproape instantaneu, decesul fiind constatat de către echipajul medical sosit la faţa locului. Şoferul (D. M. A.) a recunoscut faptele integral şi a fost condamnat recent la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 2 ani. Pentru realizarea anchetei, poliţiştii au vizionat şi imagini surprinse de o cameră video din zonă.
”(…) Se observă că un pieton începe traversarea străzii Tudor Vladimerescu dinspre centrul comercial Alba Mall către partea opusă a drumului, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. (…) În timp ce primul pieton era angajat în traversareastrăzii, se observă un alt pieton care se angajează în traversarea străzii dinspre centrul comercial către partea opusă a drumului, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător care este surprins şi accidentat de un autoturism condus pe banda II de circulaţie pe direcţia Alba Iulia – Teiuş, al cărui conducător auto nu a oprit pentru a-i acorda prioritate de trecere pietonului.
S-a mai consemnat că după producerea accidentului, pietonul este proiectat în sus, se roteşte în aer, după care autoturismul care l-a accidentat iese din cadru”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.
Anchetatorii au luat o declaraţie şi unei şoferiţe care oprise la trecere pentru a da prioritate pietonului accidentat mortal. ”Martora a declarat că după ce a trecut de Alba Mall a oprit înaintea trecerii de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton cu o drujbă în mână care era angajat în traversarea străzii.
Martora ştie că maşina condusă de aceasta era singura maşină pe sensul său de mers, iar în următoarele fracţiuni de secunde a auzit o frână în spatele maşinii, s-a uitat în oglinda retrovizoare şi a văzut în partea stânga un alt autoturism care a trecut rapid de maşina martorei, moment în care a auzit o izbitură şi a văzut zburând în aer pietonul căruia anterior îi acordase prioritate de trecere, s-a învârtit în aer, după care a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni corporale extrem de grave. Martora a mai văzut şi că conducătorul autoturismului implicat în accident a oprit maşina, a coborât de la volan şi s-a deplasat la victimă”.
O firmă de asigurare a fost obligată, de asemenea, să plătească 8.300 de lei daune materiale, respectiv câte 35.000 de lei daune morale către şase părţi civile. Pe parcursul termenului de supraveghere, şoferul condamnat va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniile stabilite de Primăria Sector 3 Bucureşti sau de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.
[nggallery id=5888]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților
Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]