Ştirea zilei

FOTO/ VIDEO/ Papa Francisc, la finalul ceremoniei de la Blaj: ”Aici la Blaj, pământ de martiriu, de libertate şi milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 120.000 de pelerini au fost prezenți, duminică, la Blaj, pentru a-l întâmpina pe Papa Francisc. 50.000 dintre aceștia au avut ocazia să-l asculte pe Câmpia Libertății unde Sfântul Părinte a susținut Slujba de Litrughie cu ceremonia de beatificare a celor 7 episcopi martiri, un discurs – omilia celebrării euharistice – și a recitat antifonul marian pascal ”Regina Coeli”.

La finalul ceremoniei religioase, Papa Francisc i-a salutat și i-a binecuvântat pe pelerini:

”Dragi fraţi şi surori. Înainte de a termina această Dumnezeiască Liturghie, doresc să vă salut încă o dată pe voi toţi aici prezenţi şi pe cei pe care i-am întâlnit în aceste zile, mulţumindu-vă tuturor pentru primirea călduroasă. Îi salut cu respect pe Domnul Preşedinte al Republicii şi pe celelalte autorităţi, exprimându-mi recunoştinţa sinceră pentru colaborarea rodnică în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea acestei vizite. Sunt recunoscător Prea Fericirii Sale. Patriarhul Daniel, Sfântului Sinod, Clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe din România, care m-au primit în spirit fratern! Domnul să binecuvânteze această străveche şi distinsă Biserică şi s-o susţină în misiunea ei.

Adresez un salut plin de afecţiune şi de recunoştinţă Preafericirii Voastre, Cardinal Lucian Mureşan. Îi salut pe credincioşii Bisericii Catolice: Episcopii, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii laici din Bucureşti şi din Iaşi, precum şi pe numeroşii pelerini veniţi la Şumuleu Ciuc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu care mi-a dat posibilitatea de a mă ruga cu voi şi de a vă încuraja în angajamentul vostru de evanghelizare şi de mărturie a carităţii. Aici la Blaj, pământ de martiriu, de libertate şi milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, daţi mărturie, cu ardoare apostolică, despre credinţa voastră.

Preacurata Fecioară Maria să reverse ocrotirea ei maternă asupra tuturor cetăţenilor României care. În decursul istoriei, s-au încredinţat mereu mijlocirii ei. Ei vă încredinţez pe voi toţi şi ii cer să vă călăuzească pe drumul vostru de credinţă, pentru a înainta spre un viitor de un autentic progres şi de pace şi astfel să contribuiţi la construirea unei patrii, din ce în ce mai dreaptă şi mai fraternă”, a spus Sfântul Părinte, pe scena de pe Câmpia Libertății din Blaj.

După ceremonia religioasă, Papa Francisc a plecat spre curia Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, unde va lua prânzul cu suita papală.

Pe drum, spre edificiul situat în zona centrală a Blajului, Sfântul Părinte i-a salutat pe credincioși.

Clădirea în care va poposi Papa Francisc a fost a fost construită între anii 1911-1916. Destinaţia iniţială a fost de Bibliotecă Centrală a Mitropoliei din Blaj, însă, odată cu instalarea regimului comunist în anul 1948, instituţia a fost desfiinţată şi o parte din fondul de carte de valoare inestimabilă a fost distrus, iar o altă parte dusă la Biblioteca Academiei Române Filiala Cluj. În perioada comunistă clădirea a fost utilizată de diferite instituţii publice. În prezent, clădirea a reintrat în patrimoniul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi a devenit sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, locul de întrunire a Sinodului Episcopilor. Din 2013 găzduieşte şi sediul Muzeului Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice.

https://youtu.be/PkBlmyNcysQ

Începând cu ora 15.45 Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea romă din Blaj, la Biserica Greco-Catolică cu hramul „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Episcop Ioan Suciu” din cartierul „Barbu Lăutaru”, lăcaș de cult construit special pentru vizita papală. Aici, Suveranul Pontif va binecuvânta capela.

În jurul orei 17.00, papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult