Curier Județean

FOTO / VIDEO: Noaptea Cercetătorilor Europeni, sărbătorită și la Alba Iulia: Experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii și concursuri, în Cetatea Alba Carolina

Mondoc Adriana

Publicat

în

Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită vineri, 28 septembrie, în peste 20 de orașe din România și aproximativ 300 de oraşe europene. Evenimentul s-a extins în acest an și pe data de 29 septembrie pentru o parte dintre cele mai de succes localități implicate.

Vineri și sâmbătă, între orele 17.00 și 22.00, Cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia, va fi una dintre gazdele unor evenimente și experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri şi multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea și promovarea științelor ca o direcție de urmat pentru noile generații.

Vineri, la Poarta a IV-a a Cetății, cei prezenți au putut urmări reprezentația Gărzii Apulum, precum și instrucția micilor legionari romani.

Evenimentul este destinat simultan copiilor și adulților pasionați de știință, care nu vor să rateze momentele în care cercetătorii vin să prezinte publicului cele mai noi descoperiri din laboratoare, invenții și proiecte din astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie. Vor avea loc demonstrații spectaculoase și concursuri cu premii pentru a recompensa creativitatea vizitatorilor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

Prima ediţie a avut loc în 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.

Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.

[nggallery id=6197]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

26 martie – 28 aprilie 2026 | „Expoziția de grafică românească – Brâncuși 150″, prezentată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: Omagiu dedicat moștenirii unuia dintre cei mai importanți sculptori

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Expoziția de grafică românească – Brâncuși 150″, prezentată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: Omagiu dedicat moștenirii unuia dintre cei mai importanți sculptori Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va găzdui, începând din 26 martie 2026, expoziția de grafică românească „Brâncuși 150”, un proiect dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, care reunește lucrările […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE: Muniție rămasă neexplodată, descoperită în localitatea Vinerea: Proiectil de calibru 7.62 mm fără focos, ridicat de echipajul pirotehnic al ISU Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Muniție rămasă neexplodată, descoperită în localitatea Vinerea: Proiectil de calibru 7.62 mm fără focos, ridicat de echipajul pirotehnic al ISU Alba Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba intervine pentru asanarea unei muniții rămasă neexplodată în localitatea Vinerea, joi, 19 martie 2026, în jurul orei 15:30. Conform ISU Alba, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Alba intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia: Elevi și profesori din patru țări dezbat rolul AI în scrierea creativă. Ce activități urmează

Bogdan Ilea

Publicat

în

Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia: Elevi și profesori din patru țări dezbat rolul AI în scrierea creativă. Ce activități urmează Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia găzduiește, în această săptămână, prima mobilitate cu elevii din cadrul proiectului „Ethical Dilemma: AI or Me?”, o inițiativă educațională care își propune să […]

Citește mai mult