FOTO-VIDEO: Într-o şedinţă cu aspect de bâlci, consilierii locali au amânat luarea unei decizii privind soarta taximetriei la Alba Iulia
Aprobarea noului Regulament, a Caietului de sarcini şi contractul de delegare a gestiunii pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi a fost amânată marţi de consilierii locali ai municipiului Alba Iulia, după ce în cadrul şedinţei extraordinare nu s-a putut ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi. Aproximativ 25 de taximetrişti s-au adunat şi au venit la şedinţă pentru a-şi exprima nemulţumirile cu privire la faptul că noul regulament prevede ca maşina să aibă o vechime de maximum 5 ani şi pe deasupra să fie şi vopsită în culoare albă. După mai bine de 40 de minute de discuţii şi dezbateri, consilierii locali au hotărât ca luni, 14 octombrie, să aibă loc o dezbatere în comisia juridică la care să fie prezent şi un reprezentant al taximetriştilor, iar marţi de la ora 13.00, noul regulament să fie supus din nou aprobării Consiliului Local.
Vineri, începând cu ora 13.00, consilierii locali din Alba Iulia s-au întrunit în şedinţă extraordinară pentru a supune la vot noul Regulament, Caietul de sarcini şi contractul de delegare a gestiunii pentru serviciul de transport persoane în regim de taxi din municipiu, singurul proiect aflat pe ordinea de zi. Şedinţa a fost un fel de mini-bâlci, cu aspect de tarabă, întrucât masa de şedinţe a Consiliului Local era încărcată cu alune, plăcinte sucuri şi vin, deoarece viceprimarul Dorin Şerdean îşi sărbătorea ziua de naştere (La mulţi ani, domnule viceprimar!), iar pe de altă parte în sală s-au adunat circa 25 de taximetrişti pentru a protesta în legătură cu temeiul legal (maximum 5 ani vechimea unei maşini) precum şi costurile pe care trebuie să le suporte fiecare pentru a-şi vopsi maşina în alb.
Taximetriştii au declarat că sunt în pericol să-şi piardă slujba din cauza acestor noi condiţii ce se vor a fi impuse şi au cerut aleşilor locali să găsească o soluţie legală ca pe piaţă să fie lăsaţi şi cei care desfăşoară în prezent activitate de taximetrie dar ale căror maşini au vechime mai mare de 5 ani. Majoritatea dintre ei se plâng că în aceste vremuri de criză nu dispun de banii necesari pentru a-şi cumpăra o maşină nouă, sau una cu vechime sub cinci ani, în condiţiile în care unii deţin actualmente maşini cu o vechime puţin depăşită de cinci ani.
Deşi noul regulament s-a aflat în dezbatere publică timp de o lună de zile majoritatea consilierilor prezenţi la şedinţa de vineri păreau total neinformaţi şi pe lângă subiect, asta în condiţiile în care ar fi trebuit să-şi facă timp să cunoască prevederile legale şi să discute direct şi în amănunt cu reprezentanţii taximetriştilor.
Astfel că, la final, între o alună, un pahar de suc, sau o plăcintă servite de către unii consilieri în timp ce asistenţa înghiţea în sec, întrucât nu s-a ajuns la un consens pentru adoptarea regulamentului de taximetrie, aleşii locali au hotârât amânarea şedinţei pentru marţea viitoare, când se speră că problema taximetriştilor va fi în cele din urmă rezolvată. Totodată, luni va avea loc o întrunire a comisiei juridice din CL Alba Iulia, la care este invitat să participe şi un reprezentant al taximetriştilor.
[nggallery id=425]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO-VIDEO | Problemele generate de atacurile animalelor sălbatice din județul Alba, dezbătute la ședința de la Ighiu
Problemele generate de atacurile animalelor sălbatice din județul Alba, dezbătute la ședința de la Ighiu Joi, 30 octombrie 2025, de la ora 13,30, la căminul local din Ighiu, mai mulți fermieri s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrației județene și primari din județul Alba pentru a discuta problemele generate de atacurile animalelor sălbatice asupra gospodăriilor și […]
VIDEO | Descoperiri arheologice importante la Alba Iulia: Structuri de locuire și străzi romane bine conservate în arealul în care se va construi noua autobază pentru autobuze și microbuze electrice de la Partoș
Descoperiri arheologice în Alba Iulia. Lucrările pentru centrul de transport au scos la iveală structuri de locuire și străzi romane bine conservate Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat că lucrările pentru Centrul de mobilitate urbană, o investiție europeană de peste 9 milioane de euro pentru transport public, au scos la iveală vestigii arheologice importante. Descoperirile […]
VIDEO | Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă
Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă Primul mare vis al lui Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, s-a împlinit. O simfonie compusă de el, mai precis a cincea simfonie, „Vieneza”, a fost interpretată pe […]