FOTO, VIDEO În jur de 200 de persoane au protestat, vineri, la Alba Iulia împotriva lui Victor Ponta: ”Premier penal, marș la tribunal”
În jur de 200 de persoane au protestat, vineri, la Alba Iulia, în fața Instituției Prefectului Alba, împotriva premierului Victor Ponta.
Protestatarii au venit cu pancarte, afișe, steaguri tricolore și au cerut demisia premierului precizând că ”dreptul la vot este un drept constituțional pe care nu ni-l poate lua nimeni”.
Printre manifestanți s-au aflat și reprezentanți ai administrației locale și județene: primarul Mircea Hava, viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa, vicepreședinții CJ Alba, Florin Roman și Alin Cucui, respectiv mai mulți consilieri locali și județeni.
Mișcarea de protest a început la ora 11.00. Protestatarii au transmis mesaje precum: ”Victor ia-l pe Viorel și du-te”, ”Doar Ponta nu a înțeles de ce a pierdut alegerile”, ”Ponta = schimbare până la capăt”, ”Jos dottore și plagiatore”, ”Votul nu e o lozincă”, ”Jos mâinile de pe Justiție”, ”PSD = corupție”, ”Dacă furi la doctorat, sigur furi și de la stat”.
“Noi suntem într-un protest împotriva Guvernului, în fruntea căruia se află un plagiator, un lucru demonstrat chiar dacă colegii săi au dat o Ordonanță de Guvern prin care au încercat să îl scape.
Eu nu discut deciziile procurorilor, deciziile justiției, dar din poziția în care se află Victor Ponta, un gest de onoare ar fi fost să își prezinte demisia.
Astăzi protestăm împotriva lui Ponta și poate astfel îi vom trezi fărâma de onoare, dacă mai există așa ceva în el.
Manifestația de astăzi este și pentru a susține moțiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament. Și nu orice fel de moțiune, ci o moțiune pentru cei mai mari investitori din România. (…)
Toți trebuie să fim sensibili la ce se întâmplă astăzi în România, la cum sunt tratați oamenii care au plecat, nu pentru că în România le era bine, ci pentru un mai bine în alte lumi, și este rușinos că să le zică copiilor ăștia “niște golani” și nevestelor lor așa cum le-a spus. Totuși, ministrul respectiv (n.r. fostul ministru Ioan Rus) a avut un dram de onoare și și-a dat demisia. Și Ponta ar trebui să facă același lucru”, a declarat Mircea Hava.
Înainte de începerea protestului, o pancartă pe care era inscripționat mesajul ”Ponta nu este mai presus de lege”, era sprijinită de un coș de gunoi.
La protest au fost prezenți și lideri PNL din alte orașe, printre care îi amintim pe copreședintele PNL, primarul Cugirului, Adrian Tehan și primarul Aiudului, Horațiu Josan. Unul dintre protestatari i-a spus lui Josan să-l ducă pe Ponta la Aiud, făcând referire la Penitenciarul din municipiu.
Şedinţa Legislativului în care se dezbate şi votează moţiunea de cenzură iniţiată de PNL împotriva guvernului Victor Ponta a început vineri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 364 de senatori şi deputaţi, din totalul de 554 parlamentari.
Moţiunea de cenzură inititulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.
[nggallery id=628]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
                                                                        
                                                                                                                                    Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia despre transportul public din municipiu: Adevărul despre banii orașului și manipulările STP. Cheltuieli nejustificate și lipsă de transparență din partea companiei, printre acuzații
Primăria Alba Iulia: „Transportul public – adevărul despre banii orașului și manipulările STP”. Cheltuieli nejustificate și lipsă de transparență din partea STP, printre acuzații Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere în care acuză Societatea de Transport Public (STP) de manipulare și cheltuieli nejustificate, ca reacție la declarațiile operatorului privat, considerate „pline de […]
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 4 noiembrie 2025: 543 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 4 noiembrie 2025: 543 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]
VIDEO | Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice
Imagini inedite cu o ursoaică și trei pui, în Parcul Natural Apuseni. Grupa mică la plimbare, surprinsă de camerele de monitorizare a faunei sălbatice Grupa mică sau mai exact o ursoaică cu trei pui a fost surprinsă în pădurile Parcului Natural Apuseni, fiind filmați de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii din cadrul […]