FOTO, VIDEO| H.A.I. în trecut: Casa – muzeu a tânărului din Baia de Arieș care păstrează istoria locului vie

H.A.I. în trecut: Casa – muzeu a tânărului din Baia de Arieș care păstrează istoria locului vie

Hossu Andrei Ioan este un tânăr de 32, din Baia de Arieș, județul Alba, un tânăr care nu pare cu nimic ieșit din comun la prima vedere, dar cu o pasiune neobișnuită pentru vârsta lui.

Auzisem de pasiunea lui pentru obiecte vechi și în special pentru obiectele vechi din Țara Moților și l-am întrebat dacă ar vrea să ne facă un tur al muzeului său și să ne vorbească despre colecția lui.

L-am găsit pe Andrei, în fostul centru minier de pe malul Arieșului, nerăbdător să ne arate tot ce a strâns el în două decenii.

A fost mai mult decat bucuros să accepte și am descoperit pe lângă un om pasionat de istoria locului, un moț adevărat, primitor și sfios, cu foarte mult bun simț și cu rădăcini adânci în locul de unde se trage.

Andrei ne-a povestit că pasiunea pentru a colecționa obiecte vechi o are de mic copil, preferând să mai adauge un obiect în vitrină, decât să primească jucării sau alte cadouri.

„Sunt colecționar de când mă știu, adun obiecte vechi de la vârsta de 12 ani, primul meu obiect find primit de la morărița din sat pentru că am ajutat-o să își aranjeze lemnele”.

„Pasiunea de a aduna lucruri care au o istorie, mi s-a declanșat văzând la televizor un interviu cu domnul Achim Emilian, proprietarul primului muzeu privat din România. Acest lucru m-a încurajat și ambiționat să îmi creez propriul muzeu”.

Emilian Achim este un simbol al Apusenilor, care a transformat de-a lungul vieţii sale, cu multă muncă şi dăruire, un loc banal în ceva extraordinar. Mai precis, şi-a transformat casa într-un muzeu, iar pentru oamenii din comună, şi nu numai, locul este un adevărat tezaur.

Am rămas surprins când ne-a dus să ne arate obiectele, era un muzeu în toată regula, cu exponate din diferite domenii, de la minerit, care fusese principala activitate a localnicilor, până la firme vechi de bresle.

Andrei ne-a povestit ca unele obiecte le-a salvat de la fier vechi, multe obiecte de minerit vechi fiind duse acolo de oameni care nu le-au cunoscut valoarea. Am văzut acolo obiecte din cele mai diverse. Chiar de la intrare privirea ne-a fost atrasă de o luică de lemn, un pătuț pentru copii, frumos sculptat, apoi de lămpașele cu petrol folosite la iluminat în vremea când satele din jur nu aveau curent, de covețile de lemn și de farfuriile de lut desenate cu frumoase motive florale.

Apoi urmează uneltele de prelucrat lemnul și de minerit, care te duc cu gândul la cât de grea era viața în acea perioadă, când trebuia să faci totul manual, cu unelte uneori grele de câteva zeci de kilograme și având lumină doar de la lampa cu carbid.

Trecând în altă încăpere am descoperit perioada interbelică și cea a celui de-al doilea război mondial, unde descoperim cutiuțe medicinale pe care le purtau soldații la ei, busole militare, decorații, insigne plus o colecție de sticle rare, unele chiar cu insemnele domeniilor Coroanei.

Pe lângă acestea, colecția mai conține instrumentar medical al epocii și obiecte pe care elevii de azi nu le-ar recunoaște, dar care erau folosite la școală de copiii epocii, călimării de cerneală, tăblițe de scris, socotitori, penițe.
Cel mai vechi obiect din colecția lui Andrei este un Kreutzer, un crăițar cum îi spuneau românii, din anul 1780, adică din perioada împăratului Iosif al II lea.

Obiectele cele mai dragi pentru tânărul colecționar sunt o cruce de măslin și fildeș, o fotografie veche cu portul tradițional din Baia de Arieș și câteva mojare din fontă din Primul Război Mondial care se dădeau de către stat în schimbul celor de bronz, acestea din urmă fiind ulterior folosite la crearea de muniție.

„Cel mai drag obiect îmi este această cruce de măslin cu Iisus de fildeș primită de tatăl meu de la bunica lui fiind moștenire de familie și pentru dânsa.”

Când ne pregăteam să plecăm și îî mulțumeam lui Andrei pentru primirea caldă, ne-a arătat zâmbind un semn vechi pe care scria „PĂSTRAȚI AVUTUL OBȘTESC” și ne-a zis:

„Vedeți într-un fel asta fac și eu cu toate aceste obiecte, le adun pentru a nu se pierde o parte din istoria locului”.

Am părăsit micul muzeu cu speranța că memoria locului este pe mâini bune și cu promisiunea făcută lui Andrei că ne vom întoarce să ne arate locuri din zonă prea puțin cunoscute de către oameni și care merită să fie scoase la lumină.

[nggallery id=7686]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI