FOTO/ VIDEO: Fonduri europene de peste 20 de milioane de lei pentru reabilitarea Palatului Principilor din Alba Iulia. A fost semnat contractul de finanțare
Azi, la Primăria Alba lulia, a avut loc semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea unei clădiri monument istoric emblematic pentru România: Palatul Principilor Transilvaniei. Documentul a fost semnat de către primarul municipiului Alba lulia, Mircea Hava şi directorul general al ADR Centru, Simion Crețu, după ce, vineri, a fost semnat şi de către ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shaiddeh.
Edificiul va beneficia de investiţii în valoare totală de peste 21,7 milioane lei, alocate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, destinată îmbunătăţirii mediului urban, respectiv prin Prioritatea de investiţii 5.1 pentru „Conservarea, protejarea, promovarea dezvoltarea patrimoniului natural cultural”.
Proiectul „Conservarea, restaurarea şi valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia” propune realizarea unei investiţii locale care generează un impact regional, naţional şi european, prin punerea în valoare a unui monument istoric, de clasa A, inclus în lista monumentelor istorice 2015 cu denumirea de Palatul Principilor.
Edificiul este situat în Situl Urban Cetatea Alba lulia fiind un complex arhitectonic important, una dintre cele mai vechi clădiri din acest sit. Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania şi îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist şi baroc. Fostul palat a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat şi extins în secolele XVI-XVII. Iniţial, clădirea a avut drept destinaţie reşedinţa Capitoliului romano-catolic, iar din secolul al XVI-lea a fost reşedinţă princiară, între 1541 şi 1699, reprezentând centrul politic, administrativ şi social al regiunii transilvane. Pe o perioadă de 11 luni, în anii 1599 şi 1600, edificiul a servit ca reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul.
Palatul din zilele noastre, aflat în stare de conservare, reprezintă doar o parte din ceea ce a fost, în epoca premodernă, reşedinţa principilor Transilvaniei. Chiar şi aşa, Alba lulia are în acest ansamblu un monument unic în Transilvania.
Finanţarea nerambursabilă alocată are valoarea de 20.644.359,09 lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Durata de implementare este de 67 de luni, fiind socotită din momentul în care a avut loc prima activitate pentru realizarea cererii de finanţare, respectiv 01.10.2014.
Obiectivele de prim rang vizate prin această investiţie urmăresc conservarea, restaurarea şi valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba lulia – Centru Expoziţional Corp Principal ”E”, în suprafaţă de 3113,64 mp, prin lucrări de consolidare, conservare, restaurare, tencuieli, elemente de piatră, picturi murale decorative), dotări interioare (instalaţii şi echipamente, climatizare, siguranta la foc şi antiefracţie, obiecte de iluminat, etc.) şi amenajări expoziţionale, în vederea valorificării durabile în acord cu statutul său istoric cu valenţe naţionale şi europene.
Ulterior acestor investiţii se va realiza promovarea produsului turistic „Palatul Principilor din Alba lulia – Centru Expoziţional Corp Principal E”, prin introducerea în circuitul public în scopul creşterii notorietăţii şi impunerii în plan naţional a acestuia ca destinaţie turistică de prim rang. Pe de altă parte, este posibil ca această importantă clădire administrativă din Transilvania, să ofere posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber, pentru localnici şi turişti.
În urma unui concurs naţional, câştigat de arhitecta Ligia Vlasa din Alba Iulia se propune valorificarea interioarelor Palatului cu ajutorul unor instalaţii interactive. Soluţiile propuse adoptă un limbaj interactiv – avangardist – iar tematicile sunt vaste şi abordează multe expresii. Pentru a nu altera cu nimic autenticitatea locului, concret, în Palatul restaurat ar putea fi amenajate spaţii expoziţionale care să atingă domenii ca: istoria; astronomia şi astrofizica; matematica şi logica; fizica, biologia, chimia; ştiinţele medicale, ştiinţele agricole; antropologia.
O astfel de abordare va susţine şi atingerea indicatorului de creştere a numărului de turişti, prevăzut în proiect, deoarece după lucrările de restaurare, se doreşte creşterea constantă a numărul de vizitatori: de la circa 2.000 acum, la 26.000 după primul an de implementare a proiectului şi la peste 60.000, după încă 5 ani.
[nggallery id=4024]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENTUL cumplit din Spania: Tânăra din Alba, mama copiilor decedați, a încercat să-l resusciteze pe unul dintre ei. Ce ipoteze sunt luate în calcul
ACCIDENTUL cumplit din Spania: Tânăra din Alba, mama copiilor decedați, a încercat să-l resusciteze pe unul dintre ei. Ce ipoteze sunt luate în calcul Tânăra din Alba, mama copiilor decedați în accidentul cumplit din Spania, a încercat să-l resusciteze pe unul dintre ei. Din nefericire, micuții de 8 luni, 2 și 4 ani nu au […]
FOTO | ALERTĂ în Alba: Vârstnic de 68 de ani, din Cugir, dat dispărut de familie. A plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
ALERTĂ în județul Alba: Un vârstnic de 68 de ani, din Cugir, a fost dat dispărut de familie. A plecat de la domiciliu și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat den68 de ani care a dispărut din orașul Cugir, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea […]
Delimitarea administrativă dintre comunele Ocoliș și Iara, problemă nerezolvată după 15 ani: Noi discuții între oficialii din Alba și Cluj
Delimitarea administrativă dintre comunele Ocoliș și Iara, problemă nerezolvată după 15 ani de discuții Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, s-a deplasat marți, 29 iulie 2025, în județul Cluj, unde a avut o întrevedere cu prefectul județului județului Cluj, Maria Forna. Ședința a avut ca subiect principal delimitarea administrativă dintre comuna Ocoliș (județul Alba) și comuna […]