Foto/ Video: Demonstraţie de forţă şi disciplină oferită de Garda Romană a Legiunii a XIII-a Gemina
Pentru a treia oară în acest an, Garda Romană a Legiunii a XIII-a Gemina a fost prezentă în faţa albaiulienilor şi nu numai pentru o demonstraţie de forţă. De această dată spectacolul oferit a fost o surpriză cu ocazia unui concert de chitară clasică în scop caritabil organizat de Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis.
Albaiulienii, turiştii, membrii clubului Rotary şi câţiva străini aflaţi în oraş cu ocazia unui simpozion au putut urmări defilarea, disciplina şi spiritul de luptă al soldaţilor din Legiunea a XIII-a Gemina. Această surpriză a fost din partea soldaţilor şi a venit ca şi o mulţumire faţă de cei care au participat la concertul de chitară clasică în scopul strângerii de fonduri pentru echiparea unui membru al Gărzii Romane din
Alba Iulia numit Cornicerul.
Cu toate că demonstraţia nu a fost anunţată a fost urmărită de peste 100 de persoane care se aflau întâmplător în Piaţa Cetăţii Alba Carolina.
Garda Romană de la Apulum (Legiunea a XIII-a Gemina) reprezintă un brand turistic al Muzeului Naţional al Unirii şi implicit al Cetăţii Alba Carolina, fiind înfiinţată ca urmare a câştigării, în anul 2012, de către muzeu a proiectului “Ţinutele Istoriei II”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]












