FOTO-VIDEO: De la corset la fusta pantalon, frumuseţea feminină, între opulenţă, cochetărie şi necesitate, surpinsă într-o expoziţie fotografică la Arhivele Naţionale Alba
Serviciul Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale organizează în cadrul proiectului “Istorie şi Memorie”, o expozitie de fotografii reprezentând moda feminină începând cu a doua jumătate a secolului al XIX -lea şi până la mijlocul secolului XX. Vernisajul expoziţiei a avut loc marţi, 28 februarie, îmcepând cu ora 10.00, la sediul Serviciului Judeţean.
Fotografiile, ilustratele şi reproducerile provin din colecţia de ilustrate, dar şi din fonduri familiale şi personale şi prezintă femeia de la mijlocul secolului XIX până la mijlocul secolului XX.
Idealul feminin al epocii era femeia manierată, respectuoasă, grijulie, devotată, cultă, fidelă. Femeia era o fiinţă delicată , iar idealul frumuseţii feminine era ,,femeia clepsidră.’’ Dorinţa de a etala luxul şi prosperitatea a devenit rapid o problemă socială. Astfel plimbările erau o ocazie de care se merita să se folosească a-şi afişa ţinuta.
În a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, femeile purtau corset, aveau trăsături fine: degetele lungi şi slabe, tenul alb, talie subţire . Coafura: buclele erau strânse pe creştet în coc, grupate lateral pe urechi, pălăria avea boruri largi aduse lângă faţă, femeile în vârstă purtau boneta de dantelă; rochia avea corsaj strâmt şi decolteu oval (en bateau), mânecile gigante ca nişte urechi de elefant, susţinute de sârme şi vată. În picioare se încălţau ciorapi cu floricele, balerini prinşi cu panglici.
Citeşte şi: Mesaje de 1 martie, Mărțisor. Ce sms-uri, felicitări şi urări puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii?
În Codul toaletei civile publicat la Bucureşti, în anul 1870, scria :,,Toaleta unei demoazele urmează a fi mai modestă decât a unei femei măritate, pentru că adevărata manieră de a-şi alege un bărbat este de a părea că are gusturi simple…’’
Principalele articole vestimentare ale femeii de moda europeană. Pe trup purta cămaşa, corsetul şi pantalonii lungi, cu dantele ,vizibili la fetiţe, rochia cu corsajul ajustat şi decolteu larg (pentru seară) ; ziua decolteul acoperit de pelerina ,,berthe’’, fusta învoalată cu volane orientale, ciorapi de mătase, botine ,pălării de catifea.
După 1860 se modifică fusta , volumul ei se orientează spre spate şi se termină cu o trenă maiestuoasă. În 1870, fusta suferă modificări. Era formată din două jupe suprapuse de culori diferite, în faţă un şorţ cu colţurile ridicate , în spate se continuă cu o trenă.
Pălăriile destul de mari erau decorate cu egrete, aripi de păsări, păsărele mici împăiate cu penaj colorat ,noduri uriaşe de panglici. Florile se purtau foarte mult, mai ales rozele sălbatice şi miosotis. Hainele de promenadă sunt adeseori din postav sau de catifea, decorate cu astrahan.
Umbreluţele de soare, folosite pentru plimbarea în timpul sezonului cald, erau de dimensiuni destul de mici, pentru a feri doar capul şi faţa de soare. Erau decorate cu volane de dantelă, iar mânerul era făcut din materiale preţioase, chihlimbar , fildeş, argint ,aur.
Un alt accesoriu erau mănuşile. Unele domniţe care nu îndeplineau idealul estetic al degetelor lungi şi subţiri, purtau mănuşi mai mari pentru a masca acest neajuns.
Imaginea ideală era femeia ,,clepsidră’’. În special în perioada intermediară, când femeile nu au apucat să slăbească, artificiul adoptat a fost corsetul. Talia de viespe era foarte apreciată. Adoptarea corsetului s-a dovedit a avea dezavantaje, prezentând un pericol pentru sănătatea femeilor.
Perioada 1900 – 1914, denumită de francezi pe bună dreptate La Belle Époque, este considerată a fi epoca de vârf pentru “moda frumoasă”, în aceste vremuri se regăseau bijuterii vestimentare evident doar în clasa celor privilegiaţi financiar din nastere.
Vestimentaţia elegantă din perioada 1900 – 1914 azi ar fi considerată una de mare evniment sau chiar de nuntă.
Începând cu anii 1920 moda a intrat într-o nouă eră : cea a modernităţii.
Femeile au început să se debaraseze de constrângerile ce erau impuse în acest domeniu şi vor purta haine mai confortabile, cum ar fi spre exemplu fuste scurte sau pantaloni.
Expozitia este deschisă publicului în perioada 28 februarie – 31 martie 2017.
[nggallery id=3501]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]