FOTO-VIDEO: Congregaţia „Sf. Iosif” din Alba Iulia n-a învăţat nimic din primul control: Carne expirată de 9 ani şi fructe congelate în pungi de pamperşi la cantină!
La o lună şi jumătate de la primul control, miercuri, reprezentanţi ai DSP Alba, AJPIS, DSVSA şi OPC împreună cu prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer şi consilierul Virgil Tuhuţ au efectuat din nou controale la cele trei cămine şi cantina Fundaţiei Congregaţia „Sfântul Iosif” din Alba Iulia. Au vrut să vadă dacă, după primul control, în care s-a constatat că bătrânii sunt ţinuţi în condiţii mizere, aceştia şi-au remediat problemele. Însă, surpriza a fost una total neplăcută.
Din 59 de condiţii impuse la data respectivă, doar 12 au fost îndeplinite. Plus că, pe blocul alimentar de la cantină a fost pus sigiliu, după ce au fost descoperite peste 120 de kilograme de carne expirată, chiar şi din 2005. Carne care practic ajungea în mâncarea zilnică a bătrânilor. Conducerea Congreţaiei s-a ales, deocamdată, cu 2 amenzi în valoare totală de 10.000 de lei, aplicate de Protecţia Consumatorului şi AJPIS Alba, iar DSP a propus să le fie suspendată activitatea la blocul alimentar, şi să se apeleze la servicii de catering până la decizia finală. Prefectul judeţului Alba a spus că “indulgenţa lor a luat sfârşit” şi că dacă este necesar, în cel mai scurt timp “închide căminele, fără doar şi poate”.
Citiţi şi Condiţii mizere la 2 cămine de bătrâni şi cantina Congregaţiei “Sf. Iosif” din Alba Iulia: pamperşi murdari sub veselă, spaţii urât mirositoare şi alimente expirate
Potrivit prefectului, două dintre cămine, cel de pe strada Barbu Lăutaru şi cel de pe Bulevardul Ferdinand I, arată acum cât de cât „exemplar”. Dacă la primul control, în bucătăria de la căminul de pe Barbu Lăutaru era amplasat un pat al îngrijitorului, iar pe acesta aruncate alimente şi haine, sau la căminul de pe strada Aurel Vlad erau ţinuţi sub vesela din care mâncau beneficiarii, pamperşi murdari, acum aceste aspecte au fost remediate.
Vizibil, de la primul control, a fost făcută curăţenie, însă după părerea mea, la suprafaţă doar. Mirosul înţepător se simţea încă de la uşă şi acum, iar probleme tot există. Spre exemplu, la căminul de pe strada Aurel Vlad, în cămăruţa din bucătărie aveau batoane tari ca piatra, fără etichetă cu termen de valabilitate, iar cana, în care probabil fierbeau apă pentru ceai era murdară. Şi unsoarea era ţinută aici, veche, şi cu un capac murdar pus deasupra.
M-a durut sufletul să văd, spre exemplu, că unii dintre bătrâni nu se puteau deplasa singuri, şi parcă erau lăsaţi de izbelişte în patul lor, cum e bătrânica din imagine, cu picioarele scoase printre grilaje, despre care îngrijitoarele spuneau că suferă de schizofrenie.
Ce să mai zicem de controalele medicale, la care aceşti bătrâni ajung o dată pe an, sau de medicamentele pe care trebuie să le ia zilnic… La centrul de pe Bulevardul Ferdinand I, asistentele aveau câteva recipiente cu medicamente, fără să ştie de ce fel sunt şi fără termen de valabilitate. Ştiau doar cine trebuie să le ia şi la ce ore.
Deşi printre condiţiile impuse data trecută se număra şi cea ca meniul zilnic să fie afişat, acesta s-a găsit doar în unele din cămine, şi acolo scris în limba germană.
120 de kilograme de carne expirată în cantina de unde mâncarea ajunge la beneficiari
Surpriza cea mare în controlul efectuat miercuri a fost descoperirea în cantina Congregaţiei Sfântul Iosif, de unde pratic este distribuită mâncarea la două dintre cămine, a peste 120 de kilograme de carne expirată, dar şi alte alimente precum conserve, făină, compot sau ulei expirat. Alimentele erau puse în 4 lăzi frigorifice, iar dacă două dintre ele, conducerea a susţinut că sunt ale personalului, pe celelalte două, ale beneficiarilor, au fost puse sigilii de către DSVSA .
“Au fost găsite produse de origine animală ambalate si etichetate, dar cu termen de valabilitate expirat. De asemenea, au fost găsite produse de origine animală, ambalate fără etichetă care să ateste provenienţa produsului şi perioada de valabilitate. Menţionez faptul că toate produsele care le-am verificat, prin sondaj bineînţeles, au provenienţă străină, nefiind etichetate în limba română. Am găsit produse de origine non-animală, respectiv fructe de pădure, strugurei roşii ceva, ambalate în pungi de pamperşi. Am găsit carne expirată din 2005, 2012, 2013, cea mai proaspătă expirată fiind din februarie 2014. Am sigilat lăzile respective, se face act de sechestru şi de reţinere oficială”, a declarat dr. Lucian Chiţu de la Direcţia Sanitar Veterinară Alba.
73 de bătrâni, majoritatea bolnavi, iar unii care nici nu se pot deplasa îşi duc traiul în aceste cămine. Pentru a fi îngrijiţi, spălaţi şi o farfurie de mâncare, aceştia plătesc lunar de la 800 la 1.600 de lei, bani proveniţi din pensiile lor, iar restul de la rude.
Cu toate aceste nereguli descoperite, bătrânii îngrijiţi aici declară aproape toţi că sunt mulţumiţi de condiţiile oferite, deşi noi nu putem spune acest lucru. Majoritatea spun că sunt îngrijiţi bine şi că mâncarea este bună, ca şi cum poezia a fost învăţată dinainte. Doar dorul de vizitatori (membri de familie) îl au, şi spun asta deoarece nu m-am putut abţine să nu-l întreb pe unul dintre bătrânei de ce are lacrimi în ochi, şi acesta mi-a spus, aşa …”că văd străini”.
Prefectul Judeţului Alba: “Indulgenţa noastră a luat sfârşit. Orice bun simţ nu poate să te ducă cu gândul până acolo, să dai carne expirată de aproape 9 ani de zile”
„În urmă cu o lună de zile, am început o serie de controale la unităţile de cazare a perosanelor în vârstă, mă refer la cămine de bătrâni. Am constatat din nefericire o serie de nereguli. La data respectivă am crezut că decât să aplicăm sancţiunile corespunzătoare e mai bine să le lăsăm o perioadă, şi anume de 30 de zile, să remedieze toate problemele pe care noi le-am contstat cu ocazia acelor controale. Din nefericire, astăzi a expirat termenul acordat, şi împreună cu noi aţi fost şi dumneavoastră, cei de la presă, şi în Alba am avut surprize neplăcute, să constatăm că din 59 de probleme identificate data trecută, doar 12 au fost remediate. Iar la blocul alimentar, unde s-a făcut un control am avut surprizele şi mai mari. Aproape 120 de kilograme de carne expirată, şi nu era expirată de o săptămână sau două, era carne etichetată cu data 2005(!). Cu certitudine era pusă în circulaţie.
Măsurile au fost foarte clare, s-a confiscat întreaga cantitate. Urmează ca în cel mai scurt timp să verifificăm absolut toate unităţile încă o dată şi vom aplica sancţiunile conform legislaţiei. În cazul de faţă, cei de la Potecţia Consumatorilor au aplicat astăzi o sancţiune de 5.000 de lei la fel şi AJPIS , 5.000 de lei.
Cei care nu respectă legea trebuie să plătească. Cred că indulgenţa noastră a luat sfârşit. Am înţeles să acordăm termene de graţie, dar termenele au trecut. Repet, vom face controale în continuare şi vă vom invita şi pe dumneavoastră (presa) să fiţi alături de noi. Pentru că mulţi din presă ne-au semnalat faptul că există multe unităţi de acest gen, unde oamenii sunt trataţi din păcate într-un mod total necorespunzător şi ne gândim cu tristeţe că mulţi dintre noi s-ar putea să ajungem la o vârstă rezonabilă şi nu aş vrea ca cineva dintre noi să ajungă într-un astfel de centru pentru îngrijiri”, a declarat prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer.
Prefectul a menţionat faptul că după o discuţie cu conducerea AJPIS, un lucru de neînţeles pentru el e şi acela că aceste cămine nu au contracte cu medici. “ Cum poţi să ai grijă de aceste persoane în vârstă, în momentul în care tu nu eşti în stare să le acorzi asistenţă mediacală”, a spus prefectul, menţionând tototdată faptul că “ ei stau foarte rău şi cu autorizaţiile”.
“Am rămas surprins să constat practic că de ani de zile ei nu funcţionează legal. Drept pentru care, să ştiţi că dacă va trebui, vom merge până la închiderea acestor centre”, a spus prefectul Gheorghe Feneşer.
Însă, acesta a repetat şi faptul că dacă aceste centre vor fi închise, nu vor avea unde să-i ducă pe bătrâni, drept pentru care au încercat să facă tot posibilul să determine remedierea deficienţelor.
“Mi-e greu să vă spun dacă aceste centre vor fi închise până la urmă, credeţi-mă că eu aş vrea să fie totul ok. Eu, personal, nu-mi doresc să închidem această activitate. Dar pentru aceasta trebuie să intre şi ei pe făgaşul normal şi să respecte condiţiile impuse”, a mai spus prefectul.
Congregaţia „Sfântul Iosif” din Alba Iulia funcţionează de mai bine de 18 ani şi au mai fost semnalate astfel de probleme în cadrul centrelor şi cu ani în urmă. Are un singur angajat, un asistent social, iar restul sunt asistente voluntare. Pe lângă faptul că această Congregaţie câştigă bani de pe urma acestor bătrâni, mai are deschise şi două „magazine” care au program doar dimineaţa, câte două ore. Aici se vând produse alimentare, haine şi alte lucruri, primite din Germania, ca „ajutoare”.
Potrivit reprezentantului Prefecturii Alba, Virgil Tuhuţ, în această perioadă se efectuează controale de către reprezentanţii DSP, DSVSA, AJPIS, în toate căminele de vârstnici, dar şi de copii din judeţ.
[nggallery id=1965]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său
Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana