Ştirea zilei

FOTO, VIDEO Centrul ”Maria Beatrice” din Alba Iulia s-a extins. Sebastian Onac: Am fost întrebați dacă fetița noastră are vreo șansă. Are șansa de a fi schimbat lumea

Dragoş Suciu

Publicat

în

Centrul de recuperare ”Maria Beatrice” din Alba Iulia, construit în 2011 din dorința a doi părinți de a-și trata fiica diagnosticată cu paralizie cerebrală, s-a extins, iar acum aici sunt tratați sute de copii, din țară și străinătate, cu afecţiuni neuromotorii.

Centrul a devenit unic în țară, iar ședințele îi ajută pe copiii cu paralizie cerebrală sau cu probleme la coloană în urma unor accidente să învețe sau să reînvețe mersul. La tratament vin copii cu grave probleme, care nu pot vorbi, nu se pot juca sau nu pot mânca, iar în urma ședințelor fac progrese vizibile. Centrul poartă numele fetiței soților Onac, Maria Beatrice, care s-a născut cu paralizie cerebrală.

Sebastian Onac, fondator al Centrului ”Maria Beatrice” din Alba Iulia, a declarat, miercuri, presei, cu ocazia extinderii centrului că toți copiii care vin aici pleacă cu îmbunătățiri.

”În 2008, odată cu nașterea fetiței noastre, Maria Beatrice, care la șase luni de zile a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală infantilă tetrapareză spastic-diskinetică, am colindat România, Sibiu, Cluj-Napoca, am ajuns în Germania și Ucraina. Când am văzut că Ucraina poate, pentru că acolo am avut cele mai multe rezultate, am zis că trebuie să aibă și România așa ceva. În 2010, pe drumul de întoarcere de 16 ore din Ucraina, împreună cu soția am discutat despre ceea ce ar însemna să construim un astfel de centru în România. În 2011 am contactat autoritățile, am realizat un parteneriat public-privat cu primăria municipiului Alba Iulia și cu Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, iar în 2012 am pornit cu primii patru copii în acest centru și cu patru angajați”, a spus Sebastian Onac.

În aproape șapte ani, centrul a ajuns la 36 de angajați și 260 de copii care vin anual la tratamente de lungă durată, în sistem repetitiv.

”Aceștia sunt din întreaga țară și au început să vină din diaspora: Anglia, Franța, Germania, chiar Norvegia. Ce încercăm să facem este să ducem calitatea serviciului și înspre relaționarea deosebită atât cu copilul, cât și cu familia. Tratamentul copilului începe de la mamă. Dizabilitatea în general este înconjurată de un mediu ambiental nu cel mai agreabil și noi considerăm că bunul gust înseamnă terapie”, a mai spus Sebastian Onac.

Întrebat, de jurnaliști, dacă rezultatele în urma tratamentelor îl mulțumesc, Sebastian Onac a răspuns: ”Rezultatele sunt mult peste așteptările noastre și de multe ori am fost întrebați dacă acești copii au vreo șansă, dacă Maria Beatrice are vreo șansă. Maria Beatrice are șansa de a fi mișcat lumea. Toți ceilalți copii, alături de ea, au șansa de nu a avea dureri, de a evita operații, de a se bucura. Până la urma viața înseamnă să ai posibilitatea să te bucuri”.

Fetița lor nu poate merge și nici nu vorbește, deocamdată, însă Centrul Maria Beatrice, care îi poartă numele, ajută sute de copii în recuperarea neuromotorie.

Centrul Maria Beatrice totalizează acum 1000 mp de terapie distribuită pe 24 de săli funcționale, 36 de angajați deservesc 260 de copii beneficiari: 80 copii beneficiari anual din județul Alba, având tratamente zilnice, subvenționate, în sesiuni repetitive de câte 3-6 luni, prin parteneriate cu primăriile Alba Iulia, Sebeș, Ocna Mureș, Vințu de Jos și 180 copii beneficiari anual din România și diaspora, în sesiuni repetitive de câte 2 săptămâni și asta de 6-8 ori pe an.

Centrul Maria Beatrice, Alba Iulia ajută sute de copii cu paralizii cerebrale sau accidentați din întreaga țară, să meargă, să vorbească, sau cel puțin le îmbunătățește starea de sănătate, iar pe părinții lor să nu-și piardă speranța.

[nggallery id=5731]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult