FOTO| Turnul semicircular din cetatea Sebeșului, redat în circuitul turismului cultural, după lucrări ample de reparații
FOTO| Turnul semicircular din cetatea Sebeșului, redat în circuitul turismului cultural, după lucrări ample de reparații
Marți, 5 iulie 2022, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a participat la evenimentul prin care Clubul Rotary Sebeș a adus în atenția comunității locale turnul semicircular din cetatea Sebeșului. Acesta a beneficiat de o serie de lucrări de reparații, cu scopul de a fi utilizat de membrii clubului pentru diverse activități, dar și pentru a fi readus în circuitul turismului cultural.
Turnul este amplasat pe latura de vest, între turnul Porţii de Jos şi cel al cizmarilor. Este un turn bastionar, semicilindric, scund, cu două niveluri, având zidurile groase, realizate din piatră şi cărămidă, fiind unul dintre puținele componente ale fortificației Sebeșului adaptate folosirii pieselor de artilerie, care, în perioada secolelor XVI și XVII, erau utilizate curent atât la asedierea, cât și la apărarea unei cetăți. A fost construit în anul 1634, iar în secolul al XIX-lea, a suferit importante transformări, fiind folosit pentru o perioadă de timp ca locuință. În prezent, turnul semicircular se află în administrarea Clubului Rotary Sebeș.
Fortificaţia oraşului Sebeş – rămasă cunoscută în literatura de specialitate ca singura cetate orăşenească despre care s-a păstrat un document oficial de construcţie (datând din 1387) – este un prototip arhaic în sistemul defensiv urban din Transilvania şi în cadrul ei s-au conservat cele mai multe elemente originale care datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul veacului al XV-lea.
Lucrările de construcţie a fortificației orașului au început imediat după obținerea aprobării din partea regelui Sigismund de Luxemburg şi au continuat în deceniile următoare, cu intensitate, din cauza ameninţării turceşti. În anul 1438, când oraşul a fost cucerit de către turci, Sebeșul avea o fortificaţie înzestrată cu turnuri de apărare. Probabil, construcţia ei nu se încheiase, ipostază care ar putea explica de ce oficialitățile au preferat atunci să predea turcilor oraşul fără luptă.
Sebeşenii au depus eforturi şi în secolele următoare pentru a finaliza şi moderniza fortificaţia, dar şi pentru a contracara poziţia strategică total nefavorabilă a acesteia. Astfel, incinta a fost înconjurată de şanţuri inundate şi de lacuri, ca elemente defensive suplimentare care să sporească gradul de siguranţă oferit de incintă.
Fortificaţia are forma unui dreptunghi cu colţurile rotunjite şi este dispusă în jurul oraşului interior, delimitând centrul istoric al Sebeşului, cu o suprafaţă de aproximativ 20 hectare. Zidurile din piatră nu depăşesc 7 metri în înălţime şi 1,50 metri în grosime, iar în partea superioară a acestora există un parapet, cu înălţimea de până la 2,20 metri, prevăzut cu creneluri, merloane şi ferestre de tragere.
Dintre cele șase turnuri care se mai păstrează, patru datează din prima fază de construcție a fortificației. Cel mai vechi este, se pare, turnul porții de nord, care poate fi datat la sfârşitul secolului al XIV-lea sau la începutul veacului al XV-lea. Situat la jumătatea laturii de nord a incintei, era străpuns de o poartă carosabilă, care permitea accesul în cetate dinspre nord. În primele decenii ale secolului al XIX-lea, după ce poarta a devenit nefuncțională, turnul a fost transformat în locuință.
Un alt turn, datând din aceeași fază, este situat în colțul de sud-est al incintei, fiind administrat de breasla croitorilor. Cunoscut și sub denumirea de Turnul Studentului, se bucură de o mare notorietate datorită legăturii sale cu evenimentele din 1438, în care a fost implicat și elevul, de atunci, Georgius Captivus Septemcastrensis. Primul nivel al turnului este cel mai vechi, putând fi datat la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timp ce celelalte au fost adăugate ulterior, în veacurile XV și XVI.
Turnul Cizmarilor, situat în colţul de nord-vest al fortificației, a fost atestat documentar în anul 1513, când a ajuns în administrarea breslei cizmarilor, care avea îndatorirea să-l întrețină și să-l apere.
Acestora li se adaugă și turnul porții de vest, care făcea parte din ansamblul Porții de Jos a orașului, fiind vizibil încă de pe terasa restaurantului Turn.
Mai recente sunt două turnuri care datează din primele decenii ale secolului al XVII-lea: cel octogonal, situat în colţul de nord-est al incintei, în apropierea mânăstirii franciscane (fostă dominicană) și care datează din anul 1615 și cel semicilindric, construit în anul 1634.
La evenimentul dedicat turnului semicircular au fost prezenți, de asemenea, viceprimarul Sebeșului, Dorin Albu, consilieri locali, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național din județul Alba – Matei Drâmbărean, reprezentanți ai instituțiilor culturale locale, președintele clubului Rotary Sebeș (2021-2022) – Casian Giurgiu și numeroși membri ai clubului.
Club Rotary Sebeș a fost creat în anul 2000, la ora actuala numărând aproape 30 de membri. Sub tutela Rotary Sebeș se află Club Interact (având în componență peste 35 de membrii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani) și Rotakids Sebeș (15 membri cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani). Bugetul alocat de club reparațiilor turnului semicircular a fost de aproximativ 45.000 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Reacția Casei Județene de Pensii Alba, după vizita ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu: 375 de decizii mai trebuie emise
Reacția Casei Județene de Pensii Alba, după vizita ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu: 375 de decizii mai trebuie emise Reprezentanții CJP Alba au anunțat marți, 19 noiembrie 2024, că instituția mai are de emis 375 de decizii de recalculare pentru pensionari și că au fost felicitați ministrul Muncii pentru activitatea depusă și felul cum au […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii8 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii