FOTO: Turişti blocaţi în zăpadă, pe Transalpina, salvați de jandarmii montani din Șugag
Jandarmeria Alba a fost informată telefonic, joi, 23 februarie a.c., la ora 19.40, despre faptul că două persoane au nevoie de ajutor, deoarece maşina în care se aflau a rămas blocată în zăpadă pe drumul naţional 67 C (Transalpina). La ora 21.35 subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Alba împreună cu trei lucrători din cadrul Salvamont Alba au ajuns la faţa locului, zona Oaşa, unde au identificat şi au scos din zăpadă autoturismul blocat.
După deszăpezire persoanele în cauză au fost conduse la postul de poliţie din localitatea Şugag în vederea luării măsurilor legale de către lucrătorii de poliţie abilitaţi să constate contravenţii pe drumurile publice. Efectivele din cadrul Jandarmeriei Alba s-au pus în mişcare pe drumul de întoarcere la ora 23.05.
Reamintim turiștilor că accesul spre Domeniul Schiabil Şurianu este posibil doar dinspre municipiul Sebeş, celelalte comunicaţii fiind impracticabile. Astfel, până la Barajul Oaşa, se poate urca pe drumul naţional 67 C (Transalpina), după care va trebui urmat drumul judeţean 704 până la Luncile Prigoanei, iar de acolo drumul judeţean 709 K, până la baza domeniului schiabil. Foarte important de reţinut este faptul că drumul naţional 67 C (Transalpina) este închis circulaţiei, de la Barajul Oaşa spre Obârşia Lotrului.
Totodată cetățenii pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”
Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]
FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate
Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]
