Politică Administrație

FOTO: Tinerii social-democraţi din Cugir la forumul naţional ”3000 de activiști pentru o Românie puternică în Europa”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto 2La Palatul Parlamentului din București s-a desfăşurat sâmbată, 8 februarie, forumul naţional ”PES Activists România”, eveniment desfăşurat sub genericul ”3000 de activişti pentru o Românie puternică în Europa”, manifestare la care au luat parte mai bine de 3.000 de tineri social-democraţi din întreaga ţară.

Din Cugir a participat o delegaţie formată din 38 de tineri conduşi de presedintele OT PSD Marian Popa.  Evenimentul a fost salutat de preşedintele socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schulz, prin intermediul secretarului adjunct al PES, Marije Laffeber, prezent la evenimentul de la Palatul Parlamentului.

Potrivit liderului tinerilor PSD-isti din Cugir, întalnirea s-a dorit o demonstraţie de ţinută care să arate că activiştii social-democraţi din România vor să construiască o Europă puternică şi o Românie a cărei voce să poată fi auzită în toată Europa.

Scopul întâlnirii a fost totodată, de susţinere a grupului român al social-democraţilor care candideaază pentru Parlamentul European.

”Doar o echipă puternică poate construi o Românie puternică în Europa”, susţinea în alocţiunea sa europarlamentarul Corina Creţu.

La finalul reuniunii, tinerii social-democraţi au votat o Rezoluţie pentru susţinerea la alegerile europarlamentare a mai multor personae din rândul cărora fac parte:  Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Victor Boştinaru, Victor Negrescu (conjudeţeanul nostru) ş.a. (C.P.)

[nggallery id=1120]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult