Curier Județean

FOTO. Strugurii îngheţaţi, culeşi pe ger, la ultima recoltă din zona Văii Târnavelor. Cum se obţine vinul de gheaţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Joi, 5 decembrie, la primele ore ale dimineţii, când temperaturile se menţin scăzute, în zona viticolă de pe Valea Târnavelor a avut loc  ultimul cules al anului 2019 de pe parcelele de struguri din soiul Traminer roz, special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă.

Parcelele de pe care s-au recoltat strugurii îngheţaţi se situează lângă crama gravitaţională Tăuni, la peste 500 m altitudine şi expoziţie sudică, toate procedurile de vinificaţie urmând a se desfăşura în această cramă.

”Având în vedere că şi anul acesta s-au întrunit condiţiile necesare obţinerii acestui vin special, pentru recoltarea celor 10 hectare de Traminer roz, păstrate pentru a fi culese după nopţile geroase de la începutul iernii, au fost mobilizaţi 420 de oameni. Este extrem de important ca întregul proces de recoltare să se desfăşoare cât se poate de rapid, întrucât una dintre cele mai importante condiţii este ca strugurii să ajungă îngheţaţi la presă, fiind zdrobiţi cât timp sunt încă îngheţaţi, lăsând un must siropos, extrem de concentrat şi de dulce”, se arată într-un comunicat postat, joi seara, pe site-ul producătorului de vin din Alba, considerat unul din cei mai mari din ţară.

Vinul de acest tip este unul competitiv pe piaţa internaţională, cel produs din recolta lui 2018 fiind distins cu medalie de aur la o competiţie organizată la Londra, unde a obţinut 96 de puncte.

„Eiswein Jidvei este un sortiment de vin desert care se obţine din struguri lăsaţi să îngheţe pe viţă, fiind culeşi iarna, doar în anii în care se întrunesc toate condiţiile necesare recoltării optime a acestora. În primul rând, strugurii trebuie să fie sănătoşi, neatinşi de niciun fel de boală sau de putregaiul nobil – modul de producere a vinurilor desert din struguri culeşi târziu la înnobilarea boabelor atinşi de putregaiul cenuşiu (Botrytis) este diferit”, explică, în comunicat, producătorul.

Temperatura este cea care impune cea de-a doua condiţie deopotrivă importantă. Strugurii pot fi culeşi doar după două sau trei zile consecutive de îngheţ, cu temperaturi situate între -7 şi -12 grade Celsius, temperaturi care trebuie să se menţină între aceleaşi limite şi în momentul recoltării. (Sursa foto: jidvei.ro)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | „Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Brâncuși 150”: Expoziție-eveniment de grafică românească la Sala Unirii din Alba Iulia La Sala Unirii din Alba Iulia, în aripa de nord, a avut loc, joi, 26 martie 2026, vernisajul unei expoziții-eveniment de grafică românească, „Brâncuși 150”. Proiectul a fost inițiat de Fundația Inter-Art Aiud și organizat la Alba Iulia sub egida Consiliul Județean Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO EXCLUSIV | Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna: „Semnifică vechimea orașului”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ce funcțiuni noi va avea după reabilitare clădirea Serviciului Public de Gospodărire Comunală din Zlatna Primăria Zlatna a lansat marți, 24 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de atribuire prin licitație publică a contractului de lucrări rămase de executat în vederea reabilitării clădirii Serviciului Public de Gospodărire Comunală. Valoarea totală estimată […]

Citește mai mult

Curier Județean

OFICIAL | Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul

Ioana Oprean

Publicat

în

Halterofilul Andrei Socaci, cetățean de onoare post-mortem al municipiului Alba Iulia: Când ar putea fi decernat titlul Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, joi, 26 martie 2026, cu unanimitate de voturi un proiect de hotărîre privind conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia” – post – mortem – halterofilului Andrei Socaci. După […]

Citește mai mult