Ştirea zilei

FOTO| ŞTIREA TA:Turişti întâmpinaţi cu….mizerie, la Cascada Vârciorog, din Arieşeni. Un trecător supărat foc… şi pe drumurile din zona Munţilor Apuseni

Alexandra Mates

Publicat

în

valea varciorogului mizerie02Un trecător prin zona de pe Valea Vârciorogului din Arieşeni se întreabă ce impresie îşi fac turiştii care ajung pe meleagurile judeţului Alba dacă sunt întâmpinaţi cu….mizerie. Acesta a surprins în imagini gunoaie împrăştiate în zona drumului care duce la Cascada Vârciorog, o minunăţie naturală a Apusenilor, şi a dorit să le facă publice, în speranţa că „cineva se mai trezeşte să mai adune din când în când mizeria din acest loc”. Pe lângă asta, cititorul nostru este „supărat” şi pe drumurile din zona Arieşeni, greu practicabile şi lăsate în „voia sorţii”.  

„Din păcate, drumurile ce fac legătura între punctele turistice din zona Arieşeni sunt foarte greu accesibile sau uneori imposibil de parcurs. Iar dacă mai sunt întâmpinaţi turistii şi cu mizeria împrăştiată ce se află chiar la începutul drumului numit Valea Vârciorogului, pe unde se merge spre o importantă atracţie turistică numită Cascada Vârciorog, se alege praful de turismul nostru. Mă întreb oare ce impresie îşi fac vizitatorii chiar la început de drum?  Poate se trezeşte cineva să mai adune din când în când mizeria din acest loc”, este mesajul transmis de „trecătorul  prin acea zonă de pe Valea Vârciorogului din localitatea Arieşeni-Judeţul Alba”, cum s-a şi semnat.

Şi noi considerăm că este o imagine total neplăcută pentru turiştii care ajung în zonă, şi sperăm, ca măcar dacă cei care au făcut acest gest nu au respect faţă de natură şi mediul înconjurător, cei care se îngrijesc de aceste locuri să-şi facă treaba. Adică, să cureţe cât mai repede posibil gunoaiele lăsate de alţii.

[nggallery id=2394]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele

Bogdan Ilea

Publicat

în

Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele Reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc au fost modificate prin Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, marți, 24 februarie 2026. Potrivit noilor prevederi, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte

Ioana Oprean

Publicat

în

Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte Voluntarii Offroad Ajută Apuseni au pornit din nou pe drumurile greu accesibile ale Apusenilor pentru a ajunge la cei care au cea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori

Ioana Oprean

Publicat

în

Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori Comuna Rîmetea s-a transformat sâmbătă, 7 martie 2026, în scena unei tradiții vechi de peste 300 de ani, ”Înmormântarea Fărșangului”. Ca în fiecare an, la Rîmetea, localnicii şi participanţii „îngroapă“ […]

Citește mai mult