FOTO-ȘTIREA TA | Urme de urs într-o comună din Alba! Localnicii trag un semnal de alarmă: ,,Posibil să fie ursoaică cu pui”
Mai multe urme de urs au fost observate de locuitorii din satul Bucerdea Vinoasă, comuna Ighiu. Oamenii se tem că ar putea fi vorba de o ursoaică cu pui, deoarece au fost găsite atât urme mari, cât și urme mai mici.
Un cititor al Ziarului Unirea a trimis mai multe fotografii surprinse în zona Bilag, din Bucerdea Vinoasă, la aproximativ 500 de metri de plantația de mure și căpșuni din localitate. Localnicii sunt convinși că urmele aparțin unui urs și cred că acesta ar fi venit pe Valea Seacă, îndreptându-se spre satul Șard sau Oiejdea.
,,Urmele sunt și mai mari și mai mici posibil să fie ursoaica cu pui. A venit de către Valea Seacă între Bucerdea și Craiva și urmele duceau către Șard sau Oiejdea. Posibil prin șanțurile de irigare sau pădurea Șardului”, a explicat bărbatul pentru Ziarul Unirea.
Citește și: Felix Bogdan Dragomir, despre pericolul urșilor: „Avem decese, mutilări și accidente, iar statul rămâne surd și orb”

Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul
În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.
Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.
La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.
Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.
Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | Factură ,,nesimțită” la apă, primită de o florărie din Alba: Consumi un metru cub și plătești peste 6. ,,Aici udăm florile, nu spălăm clienții”
Factură ,,nesimțită” la apă, primită de o florărie din Alba: Consumi un metru cub și plătești peste 6. ,,Aici udăm florile, nu spălăm clienții” Locuitorii din Alba plătesc unul dintre cele mai mari prețuri din țară pentru apa consumată, după ce anul 2026 a venit cu o creștere explozivă a tarifelor la apă și canalizare. […]
FOTO ȘTIREA TA | Prețuri tot mai mari la pompă, în Alba: Motorina premium se apropie de 10 lei, iar benzina s-a scumpit
Prețuri tot mai mari la pompă, în Alba: Motorina premium se apropie de 10 lei, iar benzina s-a scumpit Motorina premium a ajuns la 9,87 lei pe litru la o benzinărie Rompetrol din Alba Iulia, în timp ce benzina premium se vinde cu 9,51 lei, ieri seară, 17 martie 2026. În același timp, carburanții standard […]
UPDATE FOTO ȘTIREA TA | Bicicletă din noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia aruncată în Bărăbanț pe un câmp: ,,Bătaie de joc”
Bicicletă din noul sistem de bike-sharing din Alba Iulia aruncată în Bărăbanț pe un câmp: ,,Bătaie de joc” La câteva zeci de ore de la startul noului sistem de bike-sharing din Alba Iulia una dintre biciclete a fost aruncată și abandonată într-o zonă din Bărăbanț. Cu toate că de când sistemul a intrat în funcțiune […]