Curier Județean

FOTO| Sportiva CS Unirea Alba Iulia, Mihaela Mih Dehelean, medalie de bronz la Campionatul Național de Culturism și Fitness: Progres vizibil de la o competiție la alta

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Sportiva CS Unirea Alba Iulia, Mihaela Mih Dehelean, medalie de bronz la Campionatul Național de Culturism și Fitness: Progres vizibil de la o competiție la alta

Sportiva CS Unirea Alba Iulia, Mihaela Mih Dehelean, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Culturism și Fitness, desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie la Sibiu.

Sportiva noastră, pregătită de către antrenorul Călin Brehaita, a concurat la categoria Masters.

”Campionatul Național de Culturism și Fitness 2022, locul în care visele s-au transformat în marea performanță. Fiecare medalie pe care am obținut-o de-a lungul competițiilor interne sau internaționale m-a convins că vârful unui munte reprezintă de cele mai multe ori baza următorului ce trebuie urcat cu și mai multă disciplină. Medalia de bronz, obținută în weekend, este povestea timpului meu, cuprinsă în lumini de scenă dar până aici vreau să știți că lumina s-a bazat pe pasiune, perseverență și mai ales pe credința că oamenii puternici nu cedează în fața întunericului din ei, că nu cedează în fața ispitei de a nu putea, că <nu se poate> este doar o expresie”, a transmis Mihaela Mih Dehelean.

Sportiva transmite mulțumiri tuturor celor care au crezut în ea și în puterea ei de a face performanță în acest sport. Progresul Mihaelei este vizibil, de la o competiție la alta, atât prin locurile tot mai bune pe care reușește să le obțină, cât și prin modul de prezentare pe scenă.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări sportivei, antrenorului și mult succes la următoarele competiții!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]

Citește mai mult