FOTO | Specializare în premieră în România la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: 30 de „boboci” la Logistică Operațională DUAL
Specializare în premieră în România la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
În cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) există din anul universitar 2025-2026 o specializare în premieră în România.
Este vorba de Logistică Operațională DUAL.

„Avem primii 30 de studenți la specializarea Logistică Operațională dual, prima de acest gen din România! Aceștia sunt pionierii unei noi generații de profesioniști care vor modela viitorul logisticii și al lanțurilor de aprovizionare.
Prin această specializare unică, teoria se îmbină cu învățarea prin muncă și practica profesională direct în companii, iar rezultatul este clar: primii specialiști în logistică formați printr-un program dual în România.
Felicitări studenților noștri curajoși, care au ales să fie parte dintr-o poveste de succes și să deschidă drumuri noi pentru cei ce vor urma.
Mulțumim celor șapte parteneri (Kaufland, Kronospan, Lactalis, IPEC, ELIT, KangooPack, Oprean), care au crezut în această inițiativă și susțin formarea viitorilor specialiști: fără ei acest pas important nu ar fi fost posibil!
Împreună demonstrăm că educația și mediul de business pot construi viitorul”, au transmis reprezentanții Facultății de Științe Economice de la UAB.
De asemenea, din anul universitar 2025-2026, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia există și un alt program de studii nou, Electronică Aplicată DUAL, în cadrul Facultății de Informatică și Inginerie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT în Valea Lungă: O mașină a lovit un cap de pod Un accident rutier s-a produs în seara zilei de vineri, 27 februarie 2026, la Valea Lungă. O mașină a lovit un cap de pod. „Stația de pompieri Blaj intervine pentru descarcerare și asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier în localitatea Valea Lungă. […]
FOTO | Profesoara Eva Forika, doamna muzicii ocnamureșene, în zi aniversară: Peste 50 de ani de prezență în viața școlii, a culturii și a educației
Profesoara Eva Forika, doamna muzicii ocnamureșene, în zi aniversară: Peste 50 de ani de prezență în viața școlii, a culturii și a educației Cu simț artistic, cu dragoste față de muzică și în special pentru munca de dirijor, doamna profesoară Eva Forika este exemplul ideal de urmat pentru dedicarea în profesie. Cu peste 50 de […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.03.2026-15.03.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 02.03.2026-08.03.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.03.2026-15.03.2026 și suplimentar pentru intervalul intervalul 02.03.2026-08.03.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.03.2026-15.03.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. ALMASU MARE, NADASTIA, Strada PRINCIPALA Partial 09/03/2026 09:00 – 09/03/2026 15:00 2. BLAJ-Strada […]