FOTO. Simpozionul ”Apa, izvor de sănătate”, de Ziua Mondială a Apei: DSP Alba inițiază campanii de informare pentru protejarea mediului, dar și acțiuni de ecologizare a râurilor
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a organizat, marți, simpozionul ”Apa, izvor de sănătate”, înainte de Ziua Mondială a Apei, ce se sărbătorește, anual, în 22 martie, din anul 1992. Simpozionul a fost o primă manifestare dintr-un lung șir de acțiuni ce se vor desfășura pe parcursul unei perioade îndelungate și au ca scop, în principal, protejarea rezervelor de apă, informarea cu privire la necesitatea utilizării responsabile a apei, iar apoi ecologizarea râurilor, împreună cu unitățile administrativ-teritoriale și alți parteneri.
Directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea, a declarat, marți, în cadrul simpozionului, la care au participat primari și reprezentanți ai altor instituții deconcentrate, că județul Alba trebuie să fie un exemplu național în ceea ce privește calitatea apei potabile.
”Simpozionul ”Apa, izvor de sănătate” este realizat în parteneriat cu APA CTTA și alte instituții, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, care va fi sărbătorită în data de 22 martie. Aș vrea să mulțumesc colegilor din DSP Alba, cât și celorlalte instituții partenere, pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă. Este un proiect ambițios, care acum începe, și care poate să transforme și să refacă ceea ce este apa, un izvor de sănătate. Proiectul se va derula pe mai multe componente, între care educare-informare, acțiuni de ecologizare și control. Vrem să aducem un plus valoare și să îmbunătățim acele lucruri care pot fi îmbunătățite prin prisma atribuțiilor și responsabilităților pe care le avem”, a spus Alexandru Sinea.
Prezent la simpozion, directorul APA CTTA Alba, Ștefan Bardan, a declarat că în perioada următoare va urma o serie de manifestări prin care se dorește conștientizarea populației în privința consumului rațional de apă, dar și a protejării mediului înconjurător.
”Acest simpozion reprezintă prima manifestare realizată împreună cu DSP Alba, ca parteneri principali. Urmează o serie de alte manifestări legate de această temă prin care vrem să conștientizăm lumea că apa într-adevăr trebuie să fie consumată rațional, dar trebuie să fie curată, nu numai cea pe care o bem, ci și apa din râuri (n.r. de unde se aprovizionează furnizorul de apă potabilă). Ținta, aceasta este, să conștientizăm lumea să nu mai arunce tot felul de mizerii în râuri și pe marginea lor. Am văzut, pe toate lacurile de acumulare, covoare de pet-uri, de mizerii, iar astfel tratarea ei e mai scumpă și se face mai încet. Sigur, calitatea care ajunge la robinet trebuie să fie aceeași”, a spus Ștefan Bardan.
La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Alba, Ion Dumitrel, i-a felicitat pe cei implicați pentru inițiativă, iar celor din administrație le-a transmis că trebuie să fie mult mai atenți cu mediul înconjurător și resursele de apă. De asemenea, el a precizat că în Alba calitatea apei este bună.
”V-aș sugera să ne gândim pe viitor la o strategie care să ducă la o sănătate publică așa cum ne dorim, la un județ verde, iar totul să fie curat. O să ne propunem o strategie în care cel mai important lucru să fie mediul înconjurător”, a spus Ion Dumitrel.
Prefectul de Alba, Dănuț Emil Hălălai, a amintit că apa este o resursă limitată, esențială pentru viață și dezvoltare.
”Este important să reducem consumul de apă și să păstrăm calitatea ei, iar acest lucru se poate face numai cu responsabilizarea tuturor factorilor implicați. La nivel mondial, cerința de apă va crește continuu, aspect care va conduce la mari provocări în toate regiunile lumii. Depunem eforturi permanente de a oferi cetățenilor o apă cât mai curată. În același timp consider că fiecare om din lumea întreagă e pe deplin dator mediului înconjurător pentru a-l păstra curat. Apa într-adevăr înseamnă viață, iar lipsa ei ne poate aduce grave prejudicii”, a spus Dănuț Hălălai.
În cadrul simpozionului, dr. Ileana Văcaru, medic primar igienă, șef compartiment evaluare factori de risc din mediu, a prezentat un raport privind monitorizarea apei, precizând că este pentru prima dată când, de Ziua Mondială a Apei, s-a organizat o manifestare care aduce sub aceeași cupolă mai multe instituții.
Proiectul DSP Alba, în parteneriat cu APA CTTA Alba, se va derula pe parcursul unei perioade îndelungate, iar educarea și informarea se va derula inclusiv în toate unitățile de învățământ din județ, la unități de cazare și de alimentație publică, în vreme ce acțiuni intense de ecologizare se vor realiza pe Valea Sebeșului, pe râul Mic din Cugir și pe Valea Arieșului, principalele surse de alimentare pentru asigurarea apei potabile. De asemenea, se vor realiza și acțiuni de control, identificare și sancționare a poluatorilor.
Managerul proiectului este dr. Daniela Popa Dreghici, directorul adjunct al DSP Alba, coordonatorul de specialitate este dr. Ileana Văcaru – medic primar igienă, șef compartiment evaluare factori de risc din mediu, iar coordonatorul campaniei de informare, dr. Olimpia Candrea – medic primar promovarea sănătății.
Județul Alba, situat în partea centrală a României, cu o suprafață de 620.000 de hectare și 350.000 de locuitori, se bucură de o rețea hidrografică importantă, alcătuită din cursul mijlociu al Mureșului care colectează pe malul drept Arieșul, Aiud, Geoagiu, Valea Teiului, Galda, Cricăul, Ampoiul, Vintul, iar pe malul stâng Târnava Mare si Mică, Secașul, Sebeșul, Pianul și Cugirul.
Știați că?
Apa este constituientul esențial al materiei vii, cu rol in desfasurarea tuturor proceselor vitale. La omul adult apa reprezinta 60% din greutatea corporala. Cu cat organismul este mai tânăr, cu atat continutul de apa este mai mare.
Repartiția apei la om la diferite vârste:
– Embrionul (3 zile) – 97% apa;
– Fătul (3 luni) – 91% apa;
– Sugarul – 70 ± 5% apa;
– Adultul – 60-65% apa.
Cea mai mare cantitate de apă este in lichidele biologice, iar cea mai mică în ţesutul adipos şi osos.
Nevoia de apa in 24h la adult (nevoia fiziologică) este de 2,5 litri de apă, din care 1,5 litri il constituie apa ca atare, restul fiind apa care intra in compozitia alimentelor (laptele contine cantitatea cea mai mare de apa, nucile si alunele contin cantitatea cea mai mica de apa).
Din organism se elimina aceeasi cantitate de apa (2,5 l /zi); =diureza repartizata astfel:
– pe cale renala: 1,5 l
– prin transpiratie: 0,5 l
– prin respiratie: 0,25 l
– prin dejecte (materii fecale): 0,25 l .
Scăderea cantităţii de apă din organism cu 1% din greutatea corpului provoacă senzaţia de sete. Senzaţia de sete dispare la ingestia de apă chiar dacă nu s-a recuperat cantitatea.
Poluarea apei
Poluarea apei înseamnă schimbarea calitatilor naturale ale apei; se realizeaza ca urmare a primirii unor elemente din afara, pana cand apa nu mai este buna pentru a servi consumului populatiei (nu mai este potabila, ci devine apa poluata).
Sursele de poluare ale apei:
- Surse organizate:
– apele reziduale menajere;
– apele reziduale industriale;
– apele reziduale agrozootehnice.
- Surse neorganizate: sunt reprezentate de reziduurile solide depozitate accidental pe malul lacurilor, râurilor, fluviilor, mărilor.
Autopurificarea apei = capacitatea apei de a se debarasa singura de diversi poluanti. La apele de suprafata, procesul de purificare este mai mare decat la apele subterane. In autopurificarea apei intervin urmatoarele mecanisme:
Omul utilizează:
– Apa subterană, care este de calitate foarte bună, filtrată prin sol, dar este în cantităţi mici şi are capacitate foarte mică de autopurificare.
– Apă de suprafaţă, care are debit variabil, este în lacuri de acumulare, cu posibilităţi de autopurificare, dar trebuie tratată.
[nggallery id=5323]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Obiceiuri de Ignat. Tradiții de Ignat. Obiceiuri, superstiții din moși strămoși de ziua sacrificării porcului de Crăciun (de pomana porcului) Alaiul sărbătorilor de iarnă, care se întinde pe parcursul a trei săptămâni, începe oficial de mâine, 20 decembrie, cu Sărbătoarea Ignatului. Citește și: MESAJE de CRACIUN. URARI şi FELICITARI de Sărbători În religia creştin-ortodoxă, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 18 minute
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor