FOTO: Sesiune de Comunicări Ştintifice a Studenţilor la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul parteneriatului cu elevii
Vineri, 20 aprilie, a avut loc Sesiunea de Comunicări Ştintifice a Studenţilor la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
În cadrul acestei Sesiuni s-au desfăsurat activități din cadrul parteneriatului elevilor cu Universitatea. Pe parcursul acestei manifestări, mai mulţi elevi de liceu au avut ocazia să îşi prezinte lucrările ştiinţifice.
La această prezentare au participat și elevii Liceului Tehnologic Ocna Mureş. Două eleve din clasa a-IX-a, Manuela Horja și Daiana Călăban au reuşit să obțină premiul al 2-lea, cu lucrarea „Coloranţii Alimentari-Albastru patent V”, iar ceilalţi 3 elevi, Ilinca Cir, Tatiana Covaci şi Radu Popa, din clasa a-XII-a, au luat menţiune cu lucrările „Contaminarea fructelor şi legumelor” şi „Deşertificarea României, impact asupra economiei”, sub îndrumarea profesorului coordonator Adrian Popi.
Au participat și următoarele cadre didactice: Dorina Bogdan, Simona Fleacă şi Carmen Dociu .
Autor: Elev Radu Popa
[nggallery id=5488]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”
Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]
FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate
Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]