Ştirea zilei

FOTO| Scene de GROAZĂ într-o comună din Alba: Un bărbat surprins în timp ce își SPÂNZURA câinele, cu copilul de mână, în șoseaua principală

Ioana Oprean

Publicat

în

Scene de GROAZĂ într-o comună din Alba: Un bărbat surprins în timp ce își SPÂNZURA câinele, cu copilul de mână, în șoseaua principală

Scene demne de filmele de groază au fost surprinse marți, 8 august, în comuna Daia Română din județul Alba. Un localnic a fost depistat în timp ce își spânzura câinele, chiar lângă șoseaua principală.

Incidentul șocant a fost surprins de o tânără din Vingard, care se întorcea acasă. Aceasta a zărit din mașină toată scena și a sărit imediat în ajutorul animalului.: ”Daia Romană să fie! Astăzi, în drum spre casă, spre Vingard, îmi apar în față 3 puiuți. Treceau strada. Când întorc capul, domnul își agăța de gât cățelușa. Mama puilor. După cum se vede în poze, era agățată de pom cu ață de baloți.

Am sărit imediat din mașina și am întrebat ce face cu cățelușa. Senin tare, liniștit cu copilul de mână, îmi răspunde că o spânzură”, a povestit pentru ziarulunirea.ro tânăra.

”O spânzura în drumul principal. Fără nici o jenă, reținere. Am cerut cățeii și pe mămică, i-am înghesuit în portbagaj și i-am dus direct la Andreea unde au avut un noroc incredibil. Puii sunt la noi, mămica la Andreea. Puii sunt plini de viermi, unul dintre ei având o rană la un ochii. Sperăm să îi putem salva ochiul”, a mai spus salvatoarea cățeilor.

De asemenea, aceasta a făcut și plângere la Poliția Animalelor și speră ca vinovatul să fie pedepsit conform legislației în vigoare: ”O să mă asigur că Domnul învață ca banii nu îți dau dreptul să omori!”.

Potrivit declarațiilor tinerei care a salvat câinii, a fost sunată de un reprezentant al primăriei comunei Daia Română, care i-ar fi spus că nu există nici o dovadă ca stăpânul câinelui ar fi vrut să îl omoare și că nu trebuia postat cazul pe rețelele de socializare.

Din fericire, toți puii vor ajunge în Germania, fiind deja adoptați de o femeie care a aflat despre ei în urma postărilor de pe Facebook.

Dacă doriți să ajutați, puteți dona în contul asociației care se ocupă de cățelușă și care în prezent are în grijă peste 70 de suflete:

Beneficiar: Asociatia Help 4 Strays

RO72BTRLEURCRT0557991901 (EUR)

RO25BTRLRONCRT0557991901 (RON)

* bt pay: 0757 388 209

* Revolut: 0757 388 209

* PayPal: [email protected]

Vă mulțumim pentru orice susținere!!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult