FOTO: „Sărbătoarea toamnei” la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Scenete, masă tematică, concursuri și ghicitori despre legume și fructe
În cadrul școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” din Alba Iulia s-a organizat activitatea extracurriculară intitulată „Sărbătoarea toamnei”, inclusă în proiectul educațional „Școala părinților”.
Sub îndrumarea profesorului pentru învățământ primar Adela Jidveian, atât elevii clasei I D, cât și părinții acestora au îndeplinit sarcini concrete pe parcursul întregii activități. Elevii au pregătit o mică scenetă dedicată anotimpului toamna, iar părinții, împărțiți pe grupe, au decorat o masă tematică prezentând conținutul acesteia în fața elevilor și evidențiind bogățiile specifice anotimpului. În încheierea activității a avut loc un concurs în care elevii au citit ghicitori despre legume și fructe de toamnă, iar părinții au avut răspunsuri prompte și corecte. În urma participării la activitate elevii și părinții au fost apreciați verbal, acordându-li-se și o diplomă de participare.
Scopul acestui proiect, în cadrul căruia s-a desfășurat această activitate, este de a îmbunătăți relația școală – familie – elev în vederea optimizării rezultatelor procesului educațional al micilor școlari. Acest proiect îşi propune să găsească puncte în realizarea unei educaţii optime a copiilor prin implicaţii emoţionale, cognitive şi de comportament atât ale copiilor, părinţilor, cât şi ale pedagogilor.
Şcoala şi familia trebuie să fie modele pentru copii și nu judecători. În timpul proiectului vor fi realizate acțiuni comune pentru consolidarea parteneriatului școală-familie-elev. Comunicarea cu părinţii este unul dintre obiectivele principale ale programului, părinţii fiind convinşi să se implice şi să participe la activităţile elevilor.
O modalitate de colaborare şi de comunicare a familiei cu școala o reprezintă implicarea activă a părinţilor în procesul educativ, atât ca observatori, cât mai ales ca participanţi activi.
Pentru copil, lucrul alături de părinţi pentru a realiza împreună o activitate în cadrul școlii, stimulează creativitatea acestuia și plăcerea de a se implica în diverse activităţi, creează o stare de bine şi confort benefică activităţilor instructiv – educative. (A.M.)
[nggallery id=1316]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin
O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]
FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională
Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]
FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii
Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]