FOTO: S-a dat startul Festivalului Internaţional de Teatru “Poveşti” de la Alba Iulia. Vezi care este “meniul zilei”!
Începând de astăzi și până duminică, la Alba Iulia se desfășoară cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru “Poveşti”, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Teatrul de Păpuşi Prichindel. Timp de cinci zile, sălile de spectacol din oraş vor deveni principalele puncte de atracţie pentru iubitorii de teatru şi cultură.
De asemenea, vom avea parte de ateliere de scenografie, de improvizaţie, de construcţie şi mânuire marionete, sau de actorie pentru reclamele TV, dar și de concerte sau expoziţii.
La prima “Cafea cu Tâlc” din cadrul acestei ediții, respectiv o conferinţă de presă organizată la Clubul Festivalului – Art Cafe Downtown, au vorbit despre anvergura evenimentului Ioana Bogățan – directorul festivalului, Ion Dumitrel – președintele CJ Alba, Alin Cucui – vicepreședintele instituției și invitații speciali, regizorul Adrian Roman, actorul și regizorul Gabriel Apostol și actorul și scriitorul Thomas Poarch.
Fiecare dintre cei trei, coordonează câte un atelier – actorie, scenografie, mânuire păpuși, respectiv trucuri și tehnici de bază ale improvizației în teatru. Sunt așteptați să participe la ateliere, copii, elevi, studenți și adulți de toate vârstele, care doresc să pătrundă în misterele acestei frumoase arte.
VIEWPOINTS
ATELIER DE IMPORVIZAȚIE
30 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE , ORA 16.00, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR – SALA OGLINZILOR
PREZENTARE COORDONATOR – Adrian Roman, regizor
Este un regizor născut în România și format la New York. A studiat filosofia, ca parte a unui Masterat la Universitatea din Delhi, India. A absolvit Columbia University, Școala de Arte și deține un Master în regie de teatru. A predat la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și a pus în scenă, în România, la Teatrul Național din Satu Mare și la Teatrul de Nord din Baia Mare, piese de Shakespeare (Richard al II-lea, Comedia erorilor), Iasmina Reza (Art) și Cehov (Nunta). În New York a montat Lecția de Eugen Ionescu (Riverside Theatre), He/She de Nanna Mwaluko (Nuyorican Poets Café), The Redevelopment de Vaclav Havel (Columbia University), Hurt de Saviana Stănescu (Manhattan Repertory Theater ), Soundwaves: The passion of Noor Inayat Khan de Joe Martin (New York Frienge Festival Official Selection). Regizorul Adrian Roman dorește să le mulțumească actorilor pentru bucuria și creativitatea cu care au venit în sala de repetiții și pentru munca extraordinară pe care au prestat-o.
PREZENTARE ARELIER:
Improvizatii Viewpionts-Activare si Conștientizare
Atelierul de improvizații bazate pe metoda Viewpoints, dezvoltată de Anne Bogart, este menit să ofere actorilor un set de „unelte” pe care aceștia să le poată folosi atât în antrenamentul lor de bază, cât și în construcția și dezvoltarea unui caracter. Atelierul de improvizație se va axa pe explicarea technicii Viewpints, exersarea și însușirea acestei metode prin antrenament și exerciții. La finalul acestui atelier, actorii participanți ar trebui să posede și să fie capabili să utilizeze o serie de technici și cunoștiințe „unelte” care să dea prezenței lor scenice un plus calitativ și profesional.
PRINȚESĂ, CAVALER SAU VRĂJITOARE?
ATELIER DE CONSTRUCȚIE ȘI MÂNUIRE MARIONETE
30 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE , ORA 16.00, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR – SALA AMFITEATRU
PREZENTARE COORDONATOR – Gabriel Apostol, actor & regizor
Este conferențiar universitar dr. la UNATC „I.L. CARAGIALE” București și actor la teatrul „Tăndărică”. A jucat în numeroase spectacole de teatru de animație și a primit premii naționale și internaționale. Este membru în consiliul director al „World Asociation of Puppetear” și secretar al UNIMA România. A susținut numeroase workshop-uri despre realizarea și mânuirea a diverse genuri de păpuși.
PREZENTARE ATELIER:
Atelierul este despre construcția și mânuirea unei păpuși pe mână, care reprezintă un personaj de poveste. Păpușile sunt realizate în tehnica „Papier-mache”. Participanții la atelier își vor modela personajele dorite, le vor picta și îmbrăca. Vei putea deveni prințesă, cavaler sau vrăjitoare și să pășești fără teamă granița imaginației către tărâmul vrăjit, unde totul este posibil. Îți trebuie doar dorință și… puțin curaj.
SHINE ON CAMERA
ATELIER DE ACTORIE PENTRU RECLAMELE TV
30 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE , ORA 10.00, CASA DE CULTURĂ A STUDENȚILOR – SALA OGLINZILOR
PREZENTARE COORDONATOR – Thomas Poarch, actor & scriitor
E un actor, dramaturg și producător din New York, recunoscut și premiat. A jucat roluri clasice, de la Shakespeare la comtemporanul Ionescu, roluri titulare în musicaluri clasice americane, precum și numeroase roluri pentru TV. A scris pentru scenă și pentru micul ecran atât în New York, cât și în Los Angeles. A apărut în peste 50 de reclame pentru mărci precum Mercedes-Benz, Coca-Cola, AOL, T-Mobile, Hershey’s Chocolate și a fost purtător de cuvânt pentru Mercury Insurance. Off-Broadway, a apărut pentru cinci ani în show-ul de mare succes The Awesome 80’s Pro. Alte apariții importante a avut în: The Best Little Whorehouse in Texas, Urban Cowboy, Victor/Victoria, Obama 44.
PREZENTARE ATELIER:
Ia casting-ul! Pune mâna pe job! În acest atelier comprehensiv, Thomas Poarch (actor, dramaturg și producător din New York) va veni cu perspectiva sa unică și cu măiestria sa pedagogică pentru a vă introduce în lumea incitantă a ceea ce se cheamă on-camera acting. Va oferi atât bazele actoriei TV pentru publicitate și film, a tehnicii de filmare, cât și o perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă pe platou după ce ieși din cadrul de filmare. Cursanții acestui atelier vor simți, astfel, cum este să faci parte cu adevărat dintr-un casting. Această metodă intensivă e dedicată tuturor actorilor care vor să își îmbogățească talentul. Thomas va oferi, totodată, trucurile de bază ale improvizației, precum și modul în care improvizația este folosită în casting-uri și pe platou. La final, studenții vor învăța despre modalități de a crea și de a-și promova propria muncă, pentru piața internațională.
PROGRAM miercuri 2 octombrie
17.00 IN MEMORIAM CRISTINA PEPINO
Expoziţie de schițe scenografice / Sala Teatrului de Păpuşi
17.30 FATA DIN CURCUBEU, regia Lia Bugnar
One Man Show / Sala Teatrului de Păpuşi
Spectacol pentru tineri şi adulţi (75 min.)
19.00 POVEȘTILE RAFINATE ALE OPEREI ȘI OPERETEI
Expoziție de costume
Teatrul Liric ELENA TEODORINI Craiova / Casa de Cultură a Sindicatelor
19.30 BLIFAT, regia Alexandru Mihail
Teatrul ODEON București / Casa de Cultură a Sindicatelor
Spectacol pentru tineri şi adulţi (70 min.)
[nggallery id=364]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Municipal Blaj, achiziționează echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie. Licitația, lansată pe SEAP
Spitalul Municipal Blaj, achiziționează echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie. Licitația, lansată pe SEAP Spitalul Municipal Blaj, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Pubice, care prevede achiziționarea de echipamente medicale pentru dotarea laboratorului de microbiologie. Citește și: Școlile și liceele din Ocna Mureș vor fi dotate cu echipamente digitale și software. […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate4 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport5 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Sport3 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate3 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată