Rămâi conectat

Sport

FOTO: România, eliminată de Olanda în optimi la EURO 2024! Respect pentru „Generația de suflet”, visul s-a sfârșit!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

România a fost eliminată brutal de Olanda în optimile de finală ale EURO 2024, dar „Generația de suflet” merită tot respectul și admirația.

Visul unui turneu final de poveste s-a sfârșit în fața „portocalei mecanice”, care a învins net, cu scorul de 3-0 (1-0), reușite Gakpo (19), la o fază la care Niță a fost învins ușor, cu un șut la colțul scurt, respectiv Malen (83), la eroarea lui Drăgușin. Diferența de valoarea incontestabilă dintre cele două echipe a fost evidentă, iar Malen (90+1), intrat la pauză, și-a trecut în cont dubla, un scor sever care a arătat unde suntem raportat la o echipă care ne-a zdruncinat din toate încheieturile.

„Tricolorii” au avut în față o partidă pentru istorie, o respirație a unei națiuni care și-a redescoperit iubirea. „Zidul galben” a fost din nou senzațional, „Allianz Arena” a fost dominată de zecile de mii de suporteri români, din țară sau din Diaspora. O atmosferă fabuloasă creată în tribune de fanii „tricolori”, iar cei din teren au simțit energia incredibilă și nu au cedat, deși au avut în față un oponent care a realizat cel mai bun meci de la acest turneu.

Visul care a început la Munchen cu un 3-0 administrat Ucrainei s-a terminat în același oraș cu un 0-3. România nu a reușit să contrazică tradiția duelurilor cu Olanda și a pierdut clar meciul din optimile de finală de la Euro 2024.

Naționala lui Edward Iordănescu a încercat să-și depășească limitele pentru un moment care va rămâne de referință peste ani. Am pierdut cu Olanda dar am câștigat ceva imens, de neprețuit. Iubirea suporterilor, care au cântat „Deșteaptă-te, române!” de parcă acum se termină lumea.

Meciul unei generații s-a încheiat cu un eșec, care a pus punct poveștii impresionante din Germania. Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, fotbaliștii din Alba, au fost iarăși titulari în reprezentativa României, căpitanul fiind înlocuit în minutul 87. S-a încheiat aventura României în Germania, dar rămân trăirile, rămâne fericirea adusă de „Generația de suflet”.

Olanda avansează în sferturile de finală unde așteaptă învingătoarea dintre Austria și Turcia. Asta după ce în actul secund a mai avut o bară prin van Dijk și un gol anulat la Gakpo. România a dovedit atitudine și demnitate, a încercat să joace, s-a bătut admirabil, a arătat ca echipă. Și mai ales a scos zeci de mii de oameni pe străzi, lucru realizat doar de „Generația de aur”! Asta apropos că mâine se împlinesc 3 decenii de la memorabila victorie cu Argentina de la Mondialul din ’94. Simpla paralelă în timp spune totul despre visul trăit de România în Germania.

Foto: Lucian DANCIU, Munchen


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Miriam Bulgaru, învinsă în finala turneului ITF de la Viena: A fost depășită de o sportivă mai bine cotată

Lucian Daramus

Publicat

în

Miriam Bulgaru, învinsă în finala turneului ITF de la Viena: A fost depășită de o sportivă mai bine cotată Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a fost la un singur pas de o nouă performanță notabilă pe plan internațional. Citește și: FOTO | Prima victorie a Unirii Alba Iulia în noul campionat: […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Industria Galda și CS Ocna Mureș conduc SuperLiga din Alba: Scoruri-fluviu în runda a 2-a

Lucian Daramus

Publicat

în

Industria Galda și CS Ocna Mureș conduc SuperLiga din Alba: Scoruri-fluviu în runda a 2-a După două etape Industria Galda și CS Ocna Mureș sunt în fruntea clasamentului în SuperLiga de fotbal din Alba. Ambele formații au punctaj maxim (găldenii fără gol primit), fiind departajate de golaveraj. Citește și: FOTO | Prima victorie a Unirii […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Prima victorie a Unirii Alba Iulia în noul campionat: Punctaj maxim pentru CSU, Șugagul – prima înfrângere, Blajul – niciun punct

Lucian Daramus

Publicat

în

Prima victorie a Unirii Alba Iulia în noul campionat: Punctaj maxim pentru CSU, Șugagul – prima înfrângere, Blajul – niciun punct CSM Unirea Alba Iulia a obținut prima victorie în noua ediție a Ligii 3 de fotbal, sâmbătă, 6 septembrie 2025. Citește și: Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), calificată în finala turneului ITF de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea