FOTO| Promovare pentru Sebeș și România: O pianistă din Japonia, interpretări EXCEPȚIONALE ale operelor sebeșanului Carl Filtsch
FOTO| Promovare pentru Sebeș și România: O pianistă din Japonia, interpretări EXCEPȚIONALE ale operelor sebeșanului Carl Filtsch
Pianista niponă, Chiyo Hagiwara, continuă să facă cunoscută opera lui Carl Filtsch (1830-1845), atât publicului din țara sa natală, cât și celui din România, încântând auditoriul cu interpretările sale excepționale.
Joi, 2 noiembrie 2023, începând cu ora 18.00, în sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, a susținut un recital de pian, în cadrul evenimentului „Ziua Culturii Japoneze”, ediția a V-a, organizat de Centrul de studii japoneze „Sembazuru”, din cadrul Departamentului de limbi și literaturi asiatice al Universității Babeş-Bolyai Cluj-Napoca și de Muzeul Etnografic al Transilvaniei., din aceeași localitate. Evenimentul a fost moderat de Tudor Sălăgean – managerul instituției gazdă și de Rodica Frențiu – director al Departamentului de limbi şi literaturi asiatice şi al Centrului de studii japoneze „Sembazuru”, iar în deschiderea acestuia dl. Tatsuo Kitagawa, consilier, a transmis publicului mesajul Ambasadei Japoniei din România.
În cadrul concertului, după lucrări ale unor compozitori consacrați, ca J. S. Bach și W. A. Mozart, și ale unor compozitori niponi, ca Rentarō Taki și Kozaburo Y. Hirai, Chiyo Hagiwara a interpretat creațiile lui Carl Filtsch și ale fratelui acestuia, Joseph, după ce, în deschiderea acestei părți a recitalului, Rodica Frențiu a prezentat publicului povestea micului geniu al pianului, originar din Sebeș, care în scurta sa existență a încântat, prin modul său de interpretare, publicul din mari capitale europene.
Pe toată durata recitalului, Chiyo Hagiwara a etalat cu mândrie distincția de excelență pe care Municipiul Sebeș i-a acordat-o în primăvara acestui an, în semn de apreciere pentru modul în care promovează în lume creația lui Carl Filtsch, dar și pentru a sărbători cei 20 de ani de carieră muzicală ai artistei.
Chiyo Hagiwara, absolventă a Colegiului de Muzică din Tokyo, a studiat pianul sub îndrumarea unor cunoscuți profesori, ca: Yayoi Fujisawa, Toru Kimura, Shinya Ozaki, Hitoshi Kobayashi, Yutaka Yoshida, Csíky Boldizsár Sr., Csíky Boldizsár Jr. şi Junko Massaglia. A intrat pentru prima data în contact cu opera lui Carl Filtsch în timpul studiilor cu Csíky Boldizsár Sr. şi Csíky Boldizsár Jr., iar numele ei este legat de introducerea în muzica clasică japoneză a creațiilor acestuia. În luna aprilie a anului 2017, CD-ul cu compoziţiile copilului minune de la Sebeş, în interpretarea ei, a ajuns pe primul loc în „Billboard Japan Top Albums”. Astfel, lucrările lui Carl Filtsch au pătruns în cultura japoneză, unde se bucură și în prezent de o apreciere unanimă, reflectată și în revistele culturale şi în mass-media niponă.
Chiyo Hagiwara a susţinut recitaluri de pian în Japonia, Franţa și România, la București, Cluj-Napoca, Satu Mare, Sighişoara, Odorheiu-Secuiesc și în incinta Castelului Peleș, iar din acest an şi la Sebeş. În ultimii 20 de ani, a susţinut numeroase concerte, în calitate de solistă, împreună cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureş, iar în 2020 a încheiat seria de reprezentaţii a tuturor concertelor pentru pian compuse de Johann Sebastian Bach, împreună cu Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, sub bagheta dirijorului Shinya Ozaki.
Pe lângă cariera sa de pianistă, Chiyo Hagiwara este implicată şi în alte proiecte, așa cum este albumul de muzică indiană „Pilgrimage”, în care a cântat la claviatură, dar şi vocal, în limbile engleză şi hindi. De asemenea, a cântat la pian şi vocal în cadrul proiectului „All 91 Wild Rose Songs of the World”, la „Kanoya Rose Garden”, în Kagoshima (Japonia). În anul 2009, a compus pentru Forţele de Autoapărare Maritimă ale Japoniei cântecul „Air Patrol Squadron 1st Squadron”.
În anul 2020 pianista a lansat un nou CD cu compoziții proprii, numit „Poetry and Dance”, în acelaşi an creând „Senzonshō”, un instrument musical de percuţie care foloseşte mai multe clopote „Senzon”(folosite în ritualurile budiste), la care a interpretat propriile compoziții şi nu numai, susţinând reprezentaţii în sanctuare, temple, precum şi la diverse evenimente. În 2021 a lansat primul ei CD „Senzonshō”, numit „Amano Iwato Suite”, cu propriile sale compoziții.
De-a lungul timpului, Chiyo Hagiwara a fost răsplătită cu mai multe premii şi distincţii. În anul 2017, i s-a decernat „Yamato City Culture and Art Future Award”, în 2019, la Paris, a câştigat locul al III-lea la Concursul International de pian „Concours Musical de France”, iar în 2023 a fost laureată a concursului „Okayama Online Music”, pentru interpretarea la „Senzonshō”.
Artist talentat şi creativ, Chiyo Hagiwara se exprimă şi prin intermediul fotografiei şi picturii, expunând la prestigiosul „Mitsuo Tsujimoto’s Photo Studio” din Kyoto, în 2020 şi 2021, dar și al literaturii, obţinând locul al II-lea şi premiul „Re Life Literary” la categoria povestiri scurte.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Chef Alexandru Helju, bucătarul de 32 de ani din Alba, singur concurent din echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner, rămas în competiție Chefi la cuțite: ,,Scoatem gust din imposibil: lavandă, rahat și pudră de măsline”
Chef Alexandru Helju, bucătarul de 32 de ani din Alba, singur concurent din echipa galbenă a lui Chef Alexandru Sautner, rămas în competiție Chefi la cuțite: ,,Scoatem gust din imposibil: lavandă, rahat și pudră de măsline” Duminică seara, în emisiunea Chefi la cuțite, Alexandru-Gabriel Helju, Chef-ul de 32 ani din Sebeș, a luat 18 puncte […]
22 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea țării. Conducerea este preluată de Ion Iliescu și FSN
22 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea țării După mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Bucureștiului a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei […]
VIDEO | Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării”
Școlile din Doștat, reabilitate și modernizate complet: Table inteligente, laboratoare de științe și informatică, calculatoare all-in-one pentru cei peste 150 de elevi. Primarul Emilia Cândea: „Ei sunt oamenii de mâine ai țării” Administrația locală, condusă de primarul Emilia Cândea, derulează ample proiecte de modernizare și dotare a unităților de învățământ din satele Doștat și Boz. […]
