Sport

FOTO| Profesorul de religie din ALBA care a terminat una dintre cele mai grele curse de maraton din lume, pe Mont-Blanc

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorul de religie din ALBA care a terminat una dintre cele mai grele curse de maraton din lume, pe Mont-Blanc

Ultramaratonistul din Blaj, Marius Iorga, în vârstă de 43 de ani, a atins recent o performanță notabilă, finalizând una dintre cele mai dificile curse din lume, UTMB Mont-Blanc, cunoscută sub numele de „Liga Campionilor în alergarea montană”.

Pentru el, acesta a fost împlinirea unui vis măreț pe care și l-a propus atunci când a început să practice acest sport. Marius Iorga a reușit să parcurgă cu succes cei 171 de kilometri ai cursei, care au inclus o diferență de nivel de 10.042 de metri.

Ultra-Trail du Mont-Blanc a avut loc în weekendul 1-3 septembrie 2023, cu punctul de start în celebrul oraș montan Chamonix, Franța, și a traversat trei țări: Franța, Italia și Elveția. La această competiție au participat peste 2.000 de alergători din întreaga lume, numărul de locuri fiind limitat. Marius Iorga a avut oportunitatea de a participa datorită performanței sale notabile din anul precedent, când a finalizat ultramaratonul de 100 de mile Val d’Aran by UTMB în 31 de ore, parcurs care a implicat o diferență de altitudine de 10.000 de metri. Această competiție din Spania a servit drept criteriu de calificare pentru Ultra-Trail du Mont-Blanc 2023.

În calitate de profesor de religie la Liceul Tehnologic Jidvei, Marius Iorga este binecunoscut pentru implicarea sa ca președinte al Asociației Running&Cycling Club Blaj, care organizează diverse competiții sportive cu scopuri umanitare. Una dintre cele mai remarcabile evenimente organizate de asociație este Crosul Speranței.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Cuprirom Abrud – Fortuna Lunca Mureșului și VCG Vințu de Jos – Sportul Câmpeni, semifinalele Campionatului Județean de Fotbal în Sală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cuprirom Abrud – Fortuna Lunca Mureșului și VCG Vințu de Jos – Sportul Câmpeni, semifinalele Campionatului Județean de Fotbal în Sală, duminică, 8 februarie Cuprirom Abrud – Fortuna Lunca Mureșului și VCG Vințu de Jos – Sportul Câmpeni sunt cele două semifinale ale Campionatului Județean de Fotbal în Sală, ediția a noua. Atractiva competiție fotbalistică organizată […]

Citește mai mult

Sport

Meci amical, Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română 1-0 (1-0)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă de verificare, Viitorul Sântimbru a învins Spicul Daia Română, scor 1-0 (1-0) În disputa amicală ce a avut loc pe terenul sintetic de la Miceșți, prima clasată din Superliga Alba s-a impus la limită, scor 1-0 (1-0), cu formația clasată pe poziția a șasea la finele turului. Unicul gol al jocului a fost […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum au devenit arbitrii de fotbal din Alba jucători pentru o zi: Competiție acerbă, dar dominată de fair-play, la Alba Iulia Sâmbătă, 31 ianuarie 2025, a avut loc Cupa Arbitrilor 2026, competiție desfășurată la Alba Iulia, care a reunit arbitrii de fotbal din mai multe zone ale județului Alba. La turneu au fost înscrise 4 […]

Citește mai mult