Actualitate

FOTO: Problemă majoră pe traseul autostrăzii Sebeș – Turda, semnalată de Asociația Pro Infrastructura

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Pro Infrastructura a semnalat, luni, o probemă care ar putea duce la mari întârzieri în construcția autostrăzii Sebeș – Turda. Este vorba despre stâlpii de electricitate de pe traseu care nu au fost încă relocați:

Petrecerea Divorțaților

”Transelectrica și Electrica, alte piedici în calea construcției de autostrăzi în România! Câteva zeci de stâlpi de electricitate continuă să întârzie lucrările pe autostrada A10 Sebeș-Turda, deși procedurile de relocare a acestora au fost demarate în urma cu mai bine de un an de zile. Înstituțiile responsabile trebuie să schimbe protocoalele și să introducă termene pentru relocare, în așa fel încât acestea să se realizeze într-un interval decent de timp”, a scris reprezentantul asciației pe rețeaua de socializare Facebook.

stalpi2
FOTO: Pro Infrastructura

În paralel, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a postat pe aceeași rețea de socializare, imagini de la lucrările care se desfășoară pe loturile 2 și 4, fără să facă, deocamdată, precizări privind problemele semnalate de Pro Infrastructura.

Lotul 2:

[nggallery id=2912]

Lotul 4:

[nggallery id=2913]

FOTO: CNAIR

Reamintim că, iniţial, toate loturile de la Autostrada A10 (Sebeș – Turda) au avut ca termen de finalizare sfârşitul anului 2016, însă s-au produs întârzieri importante din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construcţie. De abia anul acesta au fost date autorizaţiile de construire, reprezentantul CNAIR precizând, în vara acestui an, că în prezent se profilează deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4, între Aiud şi Turda, până în vara anului 2017.

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, declara, în august, că Autostrada Sebeș-Turda ar putea fi finalizată spre sfârșitul anului viitor, întrucât după ce a vizitat lotul IV cuvântul folosit de constructor a fost ”accelerare”.

”Teoretic a fost angajamentul pentru 2018, dar în primul trimestru, în jur de martie, dar cuvântul cheie care a fost folosit este ”accelerare”. Eu de aceasta am venit aici, de aceasta sunt aici, să căutăm să accelerăm și să terminăm spre sfârșitul anului viitor”, a spus, atunci, ministrul Transporturilor.

Autostrada Sebeș-Turda

Lot 1 – 17,0 km – de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL
Cost: 541,7 mil. lei fără TVA

Lot 2 – 24,3 km – de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL
Cost: 549,3 mil. lei fără TVA.

Lot 3 – 12,5 km – de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A
Cost: 420,511 mil. lei fără TVA

Lot 4 – 16,3 km – de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH
Cost: 470 mil. lei fără TVA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]

Citește mai mult

Actualitate

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

Citește mai mult

Actualitate

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]

Citește mai mult