Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Primăria Alba Iulia: Peste 600 de pachete cu produse de igienă vor fi distribuite persoanelor dezavantajate/marginalizate din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Direcția de Asistență Socială Alba Iulia va începe din 24 iunie distribuția pachetelor cu produse de igienă acordate în cadrul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate. Este vorba despre cea de-a doua tranșă din acest an, respectiv 639 de pachete acordate în vederea creșterii calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate.

Festivalul Roman Apulum 2025

„Vremuri cum sunt acestea ne pun la încercare dar ne fac și mai deschiși și mai puternici. Ne arată așa cum suntem: empatici, implicați și gata să ajutăm, cu atât mai mult când vine vorba despre albaiulienii mai puțin norocoși și cu situații materiale speciale. Încercăm să îi ajutăm pe toți și ne bucurăm când avem susținere. Această livrare a pachetelor de la UE și Guvernul României cu produse de igienă personală și a locuinței e doar un pas mic într-o luptă mare și continuă, în care ar trebui să ne implicăm cât mai mulți și cât mai des.” spune Voicu Paul, viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia.

Beneficiarii acestei forme de susținere sunt persoanele cu venit minim garantat și cele cu alocație pentru susținerea familiei.

Dacă va exista excedent de pachete, acestea vor fi distribuite persoanelor/familiilor aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

Luând în considerare cele mai defavorizate persoane din România, care sunt afectate în mare măsură de riscul de sărăcie extremă și care devin astfel o categorie socială extrem de vulnerabilă pentru răspândirea COVID-19, s-a impus introducerea de urgență a unei categorii de populație vulnerabilă în contextul acestei crize și anume persoanele din comunitățile informale.

„În județul Alba există 17.760 beneficiari. Acțiunea de distribuire a pachetelor a început miercuri, 17 iunie a.c., și, alături de dl. Voicu PAUL – viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Alba Iulia, ne-am asigurat că și beneficiarii din Alba Iulia vor intra în posesia pachetelor cu produse de igienă. Este rolul Prefecturii să asigure livrarea către autoritățile locale a acestor produse prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate”, a declarat Nicolae ALBU, prefectul Județului Alba.

Concomitent cu distribuția pachetelor acordate gratuit, asistenții medicali comunitari vor oferi servicii de consiliere cu privire la igiena corporală și a locuințelor. Pachetul de igienă conține: 5 periuțe de dinți, 300 ml pastă de dinți, 500 ml săpun lichid, 800 ml șampon pentru copii, 500 ml șampon pentru adulți și 2,7 kg detergent de rufe.

Ridicarea ajutoarelor se face de la sediul Direcției de Asistență Socială Alba Iulia din Bd. Republicii, nr. 26 în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnăturii de primire a pachetului cu produse de igienă.

Despre Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate

(POAD) contribuie la reducerea precarității alimentare și materiale grave în România, fiind vizată creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate.

Categoriile de beneficiari, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD:

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pachetele cu produse de igienă corporală și a locuinței sunt distribuite de 2 ori pe an.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

AUR își anunță intenția de a prelua guvernarea din toamnă: George Simion îl propune pe Călin Georgescu pentru funcția de prim-ministru

Publicat

în

Șoc în sfera politică! AUR își face planurile pentru guvernare: George Simion propune o coaliție cu PSD și numirea lui Călin Georgescu ca prim-ministru Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 12 august, că formațiunea sa își propune să intre la guvernare începând din toamnă, în eventualitatea în care o moțiune […]

Citește mai mult

Curier Județean

Ce școli și grădinițe urmează să fie comasate în Alba: Precizări oficiale. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce școli și grădinițe urmează să fie comasate în Alba Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Alba a transmis, la solicitarea publicației „Ziarul Unirea”, lista unităților de învățământ cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare din anul școlar 2025-2026, ca urmare a ultimelor modificări legislative, întrucât au mai puțin de 500 de elevi, respectiv 250 de preșcolari. Potrivit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, critică tranziția forțată la electric impusă de UE: „E prea mult!”

Publicat

în

Mircea Hava, fostul primar al municipiului Alba Iulia, critică dorința de renunțare la motoarele pe benzină și motorină. Acesta acuză o tranziție forțată la electric, impusă de UE Fostul primar al municipiului Alba Iulia și eurodeputatul, Mircea Hava, trage un semnal de alarmă cu privire la planurile Uniunii Europene de a elimina complet motoarele termice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea