FOTO| Ponivescu Georgiana și Eduard Miclăuș – Miss și Mister la ,,Balul Îndrăgostiților’’ organizat de elevii Colegiului Tehnic ”I.D. Lăzărescu” Cugir
Sub genericul ,,Iubire la Las Vegas’’, Casa Orășenească de Cultură din Cugir a găzduit vineri seara, ediția 2015 a Balului Îndrăgostiților, manifestare organizată de Consiliul elevilor de la Colegiul Tehnic
,,I.D.Lăzărescu’’ Cugir , eveniment la care au luat parte aproape 300 de participanți. Cadrul de desfășurare a fost ,,Casino Golden Games’’ un local american, unde timp de două ore s- au petrecut momente spectaculoase cu probe de încercare pentru cele cinci perechi aflate în concurs, precum: Ruleta rusească, Pantomima Kellu, Make up: ruj, scenete, declarații de dragoste.
La înălțime s-au situat dansul lui Alin și al Florinei și nu în ultimul rând evoluția de excepție a formației muzicale ,,Amurg,, care a insufletit publicul si l-a ridicat de mai multe ori în picioare. Prezentatorii balului Roxana Prunean, Geanina Dancea, Florina Aldea și Ovidiu Nica au dovedit la rândul lor o contribuție importantă în reușita evenimentului. Cele cinci perechi participante aflate în competiție pentru titlul de Miss și Mister ,,Balul Îndrăgostiților,, au fost: Lorena Buta și Dorin Făcăleț, Georgiana Ponivescu și Eduard Miclăuș, Raluca Socaciu și Andrei Dobra, Dărăbană Mihaela și Marian Gălan, Denisa Fântânaru și Stegaru Dragoș. Juriul, care a avut o importantă misiune in departajarea probelor participanților și acordarea titlului de Miss și Mister a fost compus din: prof. Alexandru Micaciu-directorul Colegiului, Ionuț Iancu –director educațional și profesor al liceului, Serafina Oargă –profesor I.D. Lăzărescu, Denisa Groza , din partea Consiliului Elevilor și Teodora Manolea –Colegiul ,,David Prodan Cugir. După deliberare, juriul a declarat drept câștigătore perechea anului 2015 ,,Mis și Mister Balul Îndrăgostiților,, pe Georgiana Ponivescu( clasa a X-a ) și Eduard Miclăuș ( clasa a XII-a) Au mai fost premiate și celelalte patru perechi, funcție de punctajul obținut astfel:
Locul I: Loredana Buta și Dorin Făcăleț
Locul II: Mihaela Dărăbană și Marian Gălan
Locul III: Denisa Fântânar și Dragoș Stegaru
Locul IV: Raluca Socaciu și Dobra Andrei
Constantin PREDESCU
[nggallery id=85]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”
FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]
VIDEO | Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva”
Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva” Apicultorul Dumitru Buzilă, din Suceava, prezent la ediția a XVI-a a „Sărbătorii Mierii” 2026, organizată la Blaj, a atras atenția vizitatorilor cu mierea cu arome expusă la târg. Ideea […]
FOTO | Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională
Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș a obținut locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Eleva din clasa a VIII-a urmează să participe la faza națională a […]