FOTO| Pompierii ISU Alba, mesagerii lui Moș Crăciun: Familiile din zonele greu accesibile din Apuseni au primit daruri înainte de sărbători
Pompierii de la ISU Alba s-au transformat înainte de sărbători în mesagerii lui Moș Crăciun. Familiile din zonele greu accesibile din Apuseni au primit de la aceștia pachete cu alimente, jucării și haine.
În pragul Sărbătorilor de Crăciun, pompierii militari din cadrul ISU ALBA s-au gândit să devină mesagerii lui Moș Crăciun desfășurând o acțiune umanitară pentru familiile nevoiașe.
Aceștia au parcurs zeci de kilometri prin zone greu accesibile din zona Munților Apuseni, aducând cu ei o rază de lumină și speranță pentru mai multe familii.
Copilași, părinți sau chiar persoane mai în vârstă pentru care perioada de iarna este o încercare foarte grea, i-au primit cu brațele deschise pe pompieri care le-au dăruit dulciuri, jucării, hăinuțe și alimente.
Bucuria și sclipirea din ochii lor i-a sensibilizat până la culme pe toți colegii noștri care au luat parte la aceasta frumoasă acțiune, iar fericirea care am citit-o pe chipurile lor, ne dă puterea și dorința de a repeta astfel de acțiuni, de câte ori este posibil.
Mulțumim tuturor celor implicați pentru că s-au gândit la semenii lor și au putut ,,Dărui un zâmbet” în această perioadă a sărbătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]


