FOTO | Polițiștii din Alba au organizat un turneu de fotbal, în memoria fostului coleg, Iani Mitracu
FOTO | Polițiștii din Alba au organizat un turneu de fotbal, în memoria fostului coleg, Iani Mitracu
Ieri, 10 decembrie 2024, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin intermediul Biroului Pregătire Profesională, cu sprijinul Clubului Sportiv Municipal ,,Unirea” Alba Iulia și al Asociației Județene de Fotbal Alba, a organizat Memorialul ,,IANI MITRACU”, ediția a X-a, turneu fotbalistic devenit tradițional.
Citește și: VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești
Competiţia fotbalistică este una omagială şi are loc anual, păstrând vie amintirea lui Iani Mitracu, fost poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, care, la data de 14 decembrie 2014, în timp ce participa la o activitate sportivă, a decedat.
Înainte de a răsuna fluierul de start, cei prezenți au păstrat un moment de reculegere, în semn de recunoștință și respect, pentru polițiștii care, în timpul vieții, au dat dovadă de profesionalism și dăruire, fiind modele demne de urmat.
La competiția din acest an, au participat 8 echipe – Poliția Municipiului Alba Iulia, Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Sebeș, Poliția Orașului Teiuș, Secția 1 de Poliție Rurală Galda de Jos, Secția 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș.
La deschiderea competiției, a fost prezentată activitatea lui Iani Mitracu și a colegului său, Brumaru Florin, ambii remarcându-se atât prin performanțele sportive, cât și prin aportul deosebit în activitatea profesională, în cadrul Poliției Române.
Meciurile turneului s-au jucat cu dăruire, pasiune și fairplay, iar la finalul competiției, participanții au fost răsplătiți cu medalii, cupe și diplome.
Dedicați îndeplinirii fiecărui obiectiv propus, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia și-au adjudecat locul I. Cu aceeași determinare și implicare, polițiștii Serviciului Rutier au ocupat locul II. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, consecvenți și motivați, s-au clasat pe locul III.
Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Grindeanu Marius, din cadrul echipei Serviciului Rutier, iar cel mai bun portar a fost desemnat Novac Alexandru, din cadrul echipei Poliției Municipiului Alba Iulia.
Pentru organizarea acestui eveniment, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a beneficiat de sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Alba, Asociației Sportive „Dinamo” Alba și al Corpului Național al Polițiștilor Alba
Solidaritatea, camaraderia și respectul sunt valori care ne unesc și ne motivează să fim mai buni în tot ceea ce facem. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Ajuns la 68 de ani, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga la „SĂ RUN I Trail Race” 2026: Când se va desfășura competiția de alergare montană de la Zlatna
Ajuns la 68 de ani, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga la „SĂ RUN I Trail Race” 2026: Când se va desfășura competiția de alergare montană de la Zlatna Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga „SĂ RUN I Trail Race” 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie 2026, de către […]
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu Inspectorii de prevenire ai ISU Alba au efectuat, în luna ianuarie 2026, acțiuni de control la obiective din domenii precum turismul, comerțul, producția și depozitarea, verificările vizând respectarea normelor de securitate la […]
Exporturile și importurile, în picaj în Alba: Ce arată cele mai noi date statistice Comerțul internațional al județului Alba a înregistrat o pierdere severă în luna octombrie 2025, marcând scăderi atât la exporturi, cât și la importuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Regionale de Statistică, exporturile au totalizat 216 mii de […]
