Politică Administrație

FOTO. Polițiști, alături de elevi din Alba Iulia, la o activitate dedicată prevenirii victimizării minorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Campania  „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, desfășurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a continuat cu activităţi dedicate prevenirii victimizării minorilor.

politia-elevi05Activităţile desfășurate de poliţiştii din judeţul Alba, în cadrul campaniei „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” au vizat, marţi, 27 septembrie, prevenirea victimizării minorilor.

Astfel, la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia a avut loc o dezbatere la care au participat, alături de elevi ai claselor liceale din 3 unităţi de învăţământ din Alba Iulia, poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba.

La această activitate a fost invitată doamna Boilă Eliza, preşedinte al Colegiului Psihologilor din România – Filiala Alba.

Au fost abordate teme precum prevenirea victimizării prin criminalitate informatică, trafic de persoane, consum şi trafic de droguri, pornografie infantilă dar şi din alte forme de manifestare a criminalităţii.

Totodată, au fost dezbătute aspecte legate de consecinţele psiho-sociale ale victimizării prin infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, iar elevii au primit răspunsuri argumentate de la specialişti şi, la rândul lor, au oferit soluţii ce au fost analizate în grupul de discuţii.

De asemenea, au fost căutate şi exemplificate, alternative de petrecere a timpului liber, care să contribuie la dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a tinerilor, elevii Liceului de Arte „Regina Maria”, susţinând minirecitaluri de pian şi voce.

Întâlniri informativ – preventive care au vizat reducerea riscului de victimizare al minorilor au avut loc în toate municipiile şi oraşele județului Alba dar şi în mediul rural, elevilor fiindu-le distribuite materiale informativ-preventive.

Poliţiştii din structurile de ordine publică le-au adresat recomandări pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de orice fel.

[nggallery id=2723]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult