Curier Județean

FOTO. Poiana Pochia – Vinerea, locul unde iubitorii de natură se întâlnesc de peste o jumătate de secol

Ioana Oprean

Publicat

în

Și anul anul acesta, peste 200 de vinereni și de cugireni,  și-au dat întâlnire, cu mic cu mare, la ,,Poiana Pochia” pentru a continua o tradiție ce dăinuie de peste o jumătate de secol.

Pe 2 ianuarie, într-un cadru  de o deosebită frumusețe aflat la aproape doua ore de mers pe jos, după ce treci de locurile cunoscute  ca ,,Valea Pleșii’’ și ,,Valea Ghișagului’’, are loc o adevărată sărbătoare câmpenească.

Obiceiul, vine din localitatea Vinerea, când, a doua zi de Anul Nou, feciorii și fetele se adunau în ,,Poiana Pochia” din localitate, unde lumea venea cu carele cu boi, cu săniile trase de cai, cu bunătăți de tot felul și unde avea loc un original spectacol folcloric din care nu lipseau dansurile și cântecele specifice zonei. Și de această dată, întâlnirea de la ,,Poiana Pochia” a reunit iubitori de natură și drumeții, care au simțit nevoia să iasă din casă pentru a se relaxa în mijlocul naturii si pentru a mai reduce din caloriile acumulate în timpul sărbatorilor de Craciun și Anul Nou.

Potrivit președintelui Societății Culturale ,,Vinereana”, ing. Dorin David, evenimentul se dorește, o recunoaștere adusă Noului An, dar și naturii, printr-o întâlnire de recreere și de socializare în mijlocul acestor locuri atât de atractive. Evenimentul din 2 ianuarie a debutat cu o slujbă de binecuvântare a noului an oficiată la troița din poiană, de către preotul paroh dr. Adrian Cebotari, iar la finalul slujbei, preotul a sfințit cu aghiazmă pe toți participanții prezenți la sărbătoare.

De menționat că printre înaintașii acestei frumoase inițiative s-au aflat: frații Ciucurel, Țiri – baci, Emil Muntean (senior), Gheorghe Filimon, frații Țimpea, Dorin David, Eml Borza, Nelu Mărginean (uliul), Traian Stroe, iar obiceiul este continuat astăzi de nume precum: Emil Nicolae Muntean (junior), Mircea Olaru, Dorin David, Nicolae Faur, Mircea Târlea, Romulus Micu, Ioan Ferchean, precum și de către preoții parohi ai celor două biserici ortodoxe din Vinerea: Adrian Cebotari și Andrei Dănilă.

   (C.P.)

[nggallery id=6640]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva” Apicultorul Dumitru Buzilă, din Suceava, prezent la ediția a XVI-a a „Sărbătorii Mierii” 2026, organizată la Blaj, a atras atenția vizitatorilor cu mierea cu arome expusă la târg. Ideea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș a obținut locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”.  Eleva din clasa a VIII-a urmează să participe la faza națională a […]

Citește mai mult