FOTO: ”Plecarea tinerilor din țară”, prima expoziție de fotografie a Ioanei Alexandra Anton, de 16 ani, eleva Colegiului Național ”Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia
Joi, 27 septembrie, la Casa Forum din Alba Iulia, a avut loc vernisarea expoziției de fotografie intitulată ”Plecarea tinerilor din țară”, a tinerei Alexandra Ioana Anton.
Alexandra face parte dintre numeroșii tineri talentați ai orașului nostru. În vârstă de 16 ani, împliniți de curând, Alexandra învăță la Colegiul Național ”Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.
Este pasionată de fotografie de mică. ”Pot spune că am crescut cu fotografia. Este, cumva, o tradiție de familie. Am un unchi care a fost fotograf, bunicul meu e pasionat de fotografie, tatăl meu e pasionat de fotografie. Peste tot pe unde mergeam era cineva cu un aparat foto. De mică, în vacanțe și excursii eu și tata eram “fotografii“ familiei. Cu tata discut tehnici și alegem aparatura de care am nevoie, mama îmi cumpără o mulțime de cărți de fotografie și îmi oferă resurse de unde pot învăța tehnici noi, sora mea și verișorii au fost primele mele “modele, cu bunicul dezbat fotografiile deja realizate”, spune Alexandra.
Alexandra este susținută de membrii familiei și de prieteni. De altfel, ea spune că toți prietenii ei au conturile de socializare pline cu fotografii realizate de ea. Tot prietenii sunt și “subiecții experimentelor mele”, după cum spune Alexandra.
Alexandra lucrează liber. Pentru a crea un cadru reușit în care să poată surprinde cea mai bună imagine a subiectului din fotografie, ea descrie un scenariu în care invită subiectul să se imagineze. Fără să spună nimic special. Și reușește să surprindă instantanee, fotografii neanunțate care surprinde subiectul așa cum este.
”Îmi place să realizez portrete și fotografii expresive nu comerciale. Nu consider fotografia cea mai reușită cea mai clară, ci cea care transmite ceva și care are expresivitatea. Când fotografiez o persoană pun mare accent pe ochii acesteia. Mi se pare că ochii pot spune mai multe decât 1.000 de cuvinte. Expoziția a fost ceva ad-hoc, aveam prima întâlnire cu grupul F.A.P.T și cineva a propus o expoziție de fotografie ca eveniment de deschidere. Am stabilit tema și cu două zile înainte de eveniment am realizat fotografiile”, declară Alexandra.
”Am fost emoționată, având în vedere că a fost prima mea expoziție și că munca mea a fost privită cu ochi serioși. Când le-am văzut expuse pe perete mi-au dat lacrimile. Vreau sa mulțumesc în special Asociației F.A.P.T și colegilor mei de acolo pentru șansa de a mă face auzită și pentru încredere acordată”.
Dintre toate genurile de fotografie, Alexandra preferă fotografia de portret, pentru că ”omul mi se pare o provocare, de la a intra în vorbă cu el până la a-l aduce în starea lui naturală în care nu îi mai pasă de cum arată sau cum a ieșit fotografia. Pentru mine cea mai mare provocare este de a reuși să aduc interiorul omului la suprafață și de a-i induce o stare. După părerea mea fotografia merge mână în mână cu psihologia”.
Alexandra este unul dintre cercetașii Centrului Local ”Axente Sever” din Alba Iulia, și de acolo a învățat să se bucure de lucrurile mici.
Planurile ei de viitor nu includ fotografia ca meserie principală. Se gândește să urmeze cursurile unei facultăți de Informatică, pentru că vrea să lucreze în IT. Însă, dupa IT cu siguranță va urma Facultatea de Arte, secția fotografie.
[nggallery id=6227]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]
Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)
Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]