Curier Județean

FOTO| Peste 450 de elevi de gimnaziu și liceu din județul Alba au participat la activități interactive cu polițiștii, dedicate siguranței

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 450 de elevi de gimnaziu și liceu din județul Alba au participat la activități interactive cu polițiștii, dedicate siguranței

În săptămâna care se încheie, peste 450 de elevi de gimnaziu și liceu din județul Alba au participat la activități interactive cu polițiștii, dedicate siguranței.

În perioada 18- 22 septembrie 2023, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, alături de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, ai Serviciului Rutier și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști ai Centrului regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia, au continuat informarea elevilor, în ceea ce privește consecințele unui comportament delincvent.

Au fost organizate întâlniri cu elevi din Ocna Mureș, Stremț, Geoagiu de Sus, Unirea, Lupșa, Poiana Vadului și Sântimbru, temele abordate fiind legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate de traficul de persoane, consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.

Și în această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au luat parte la ședințele cu părinții care au fost organizare în unități de învățământ din municipiul reședință de județ.

Polițiștii le-au reamintit copiilor regulile de deplasare pe drumurile publice în calitate de pietoni și importanța respectării normelor rutiere, iar, prin jocuri interactive, regulile au fost repetate și puse în practică.

De asemenea, peste 50 de cadre didactice care au luat parte la aceste activități vor reproduce mesajele polițiștilor, în cadrul activităților didactice pe care le desfășoară.

Siguranța elevilor reprezintă și în acest an școlar, prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Alba, iar acțiunile informativ – preventive, dedicate lor vor fi continuate pe toată durata acestuia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!” Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit, în Duninica Floriilor Ortodoxe, alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir. „Tradiția a mers mai departe anul acesta de Duminica Floriilor! În prag de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile

Ioana Oprean

Publicat

în

Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 15 aprilie 2026, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în administrare Consiliului […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Cașcarabetele”, la zi: Terasă amenajată condamnând la moarte un copac, la Alba Iulia. Arhitect șef: „Astfel de intervenții nu doar că sunt neconforme, dar pot pune în pericol pietonii și afectează imaginea orașului”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Cașcarabetele”, la zi: Terasă amenajată condamnând la moarte un copac, la Alba Iulia. Arhitect șef: „Astfel de intervenții nu doar că sunt neconforme, dar pot pune în pericol pietonii și afectează imaginea orașului” Arhitectul șef al municipiului Alba Iulia, Alexandru Damian, a semnalat, vineri, 10 aprilie 2026, un caz flagrant de amenajare neconformă a unei […]

Citește mai mult