Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO. Peste 300 de avocați și magistrați, la Alba Iulia, la conferința pe tema noilor coduri. Procurorul general: Știm câte probleme sunt de lămurit în sistemul juridic, dar este unul modern

Dragoş Suciu

Publicat

în

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, sâmbătă, că avem un sistem juridic ”modern, de stat european”, ceea ce reprezintă ”o încurajare pentru activitatea viitoare”, însă există texte care trebuie ”corectate conform exigențelor deciziilor Curții Constituționale” și probleme care trebuie lămurite.

Procurorul general a spus la Alba Iulia, la o conferință pe tema noilor coduri, la care participă peste 300 de magistrați și avocați, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la standard european, însă ”știm câte probleme sunt de finisat, șlefuit, armonizat”.

”Noile instituții aduse de noile coduri reprezintă un grad de modernitate așa cum ne indică tematica seminarului nostru. Ne arată că noi ne aflăm la un standard european, ca un stat european în clubul select al Uniunii Europene. Și vă spun că nu fac afirmații gratuite, am observat chiar zilele trecute, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a fost în România a dat un interviu în care a arătat că sistemul juridic românesc e apreciat ca un model la nivel european. O luăm ca atare, această afirmație, că românii pot fi mândri că au un sistem juridic la nivel de standard înalt, european, dar noi știm câte probleme sunt de finisat, șlefuit, armonizat în sistemul nostru juridic, câte texte trebuie aduse și corectate conform exigențelor deciziilor Curții Constituționale, câte probleme sunt de lămurit. Cu toate aceste probleme, să reținem că avem un sistem juridic modern, de stat european, ceea ce reprezintă o încurajare pentru activitatea noastră viitoare”, a spus Augustin Lazăr.

Procurorul general al României a declarat sunt mulți avocați și magistrați care critică noile coduri fiindcă ”este mult mai ușor să critici decât să observi părțile pozitive”.

”Aș dori să spun că am rămas impresionat de ideea de a analiza problematica noilor coduri, fiindcă este o problematică de foarte mare actualitate. Știm foarte bine că mulți colegi avocați, magistrați, indiferent în ce poziție procesuală își desfășoară activitatea, critică noile coduri fiindcă este mult mai ușor să critici decât să observi părțile pozitive, părțile care evidențiază modernitatea acestor coduri și, sigur, când lucrezi ți-ai dori să ai niște legi făcute în așa fel încât să nu-ți ridice nicio problemă, nici măcar de constituționalitate, cum se mai întâmplă. Ne-am dori să avem niște coduri ideale, dar noi ce observăm în Europa – nu există foarte multe state care să fi avut curajul să introducă în sistemul lor juridic patru coduri dintr-o dată și să se descurce cu ele și la niște standarde europene: să avem judecătorul de drepturi și libertăți în materie procesual penală, să avem judecătorul de cameră preliminară, să renunțăm la niște instituții cum au fost cel despre care foarte bine ne aducem aminte și ne vine să zâmbim, despre actele premergătoare, nici măcar nu ne-am imagina acum cum să se facă acte în afara cadrului procesual penal și cum s-ar respecta drepturile fundamentale – dreptul la apărare și altele – în afara cadrului procesual penal. Iată cum, niște instituții care nu mai sunt de actualitate au fost eliminate. Sau prezentarea materialului de urmărire penală, prezentarea obligatorie. Bun, ca instituție, nu mai este necesară, dar obiceiul, tradiția, conduita procesuală, conduita investigativă de a chema omul și de a-i pune în vedere probele. Mă gândesc că este o chestiune de bun simț la sfârșitul urmăririi penale și pentru respectarea drepturilor fundamentale ale celui în cauză și pentru convingerea noastră intimă ca magistrați care am vrea să sesizăm instanța cu o cauză în care trebuie să avem convingerea că lucrurile sunt așa cum le prezentăm noi și nu altfel și cum ne putem da seama altfel decât punându-i în față omului în față probele și întrebându-l despre ele”, a mai spus procurorul general.

Baroul Alba,  în colaborare cu Baroul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia organizează, sâmbătă, la Alba Iulia, conferința cu tema ”Noile coduri – între tradiţie şi modernism, pe tărâmul principiilor fundamentale – controverse în aplicaţiile practice”.

La lucrările conferinței participă peste 300 de judecători, procurori, avocați și consilieri juridici din toată țara, între invitați numărându-se și procurorul general al Procuraturii din Brescia, dr. Pier Luigi Dell’Osso. 

Citește și Augustin Lazăr, Procurorul general al României, la Alba Iulia: Nu este necesar un prag în cazul abuzului în serviciu. Avem încredere în judecător

[nggallery id=3820]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană integrată și sustenabilă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud: Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea coridorului de mobilitate urbană integrată și sustenabilă Citește și: Aproape 10 milioane de euro pentru un coridor de mobilitate integrată în municipiul Aiud: 2 străzi noi, piste de biciclete, parcări Park&Ride și sistem de management al traficului. Detaliile proiectului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă

Lucian Daramus

Publicat

în

Renovarea școlii la care se lucrează în comuna Șpring, pe ultima sută de metri: Era într-o stare deplorabilă Renovarea școlii în care învață elevii de ciclu primar și gimnaziu, din cele 4 sate, se află pe ultima sută sde metri, a anunțat vineri, 22 august 2025, primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă. „Săptămâna viitoare va fi […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic. Primar: „Lucrarea este dificilă”

Lucian Daramus

Publicat

în

Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, în grafic Eficientizarea energetică a celei mai înalte clădiri din Blaj, Blocul Turn, este în grafic, a anunțat, joi, 21 august 2025, primarul Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a subliniat din nou că lucrarea este una dificilă. Citește și: VIDEO | Lucrări de eficientizare energetică a celui […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea