Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | Partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, are filială în județul Alba. „Strigătul de chemare la luptă” vine de la Blaj, de lângă Câmpia Libertății

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO | Partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, are filială în județul Alba. „Strigătul de chemare la luptă” vine de la Blaj, de lângă Câmpia Libertății

SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, unul dintre cele mai controversate și gălăgioase personaje din politica română are adepți și în județul Alba. Centrul „șoșocarilor” din Alba este în Blaj, președintele Ioan Ghinescu conducând partidul din Mica Romă.

Ioan Ghinescu, președintele SOS România, filiala Alba, a explicat de ce s-a înscris în partidul Dianei Șoșoacă.

Care este motivul pentru care a a ales partidul SOS România

„În urmă cu trei ani, mai precis în data de 01 Decembrie 2020, mă aflam în Blaj, la Crucea lui Avram Iancu, alături de mai mulți blăjeni deznădăjduiți cu care analizam împreuna eșecul clasei politice de după 1989 care a transformat țara în colonie, oferind românilor salarii de mizerie! Și cum rosteam fiecare ce aveam pe suflet, acoperiți de o ceață densă, dinspre Câmpia Libertății se auzea un strigăt de chemare la luptă, de trezire a Poporului Român, ce are pus pe grumaz genunchiul colonialistilor, mesaj ce era rostit din adâncul sufletului de o doamnă și care ne-a uns pe suflet, iar cu toții cei prezenți am spus ca o astfel de persoană ar trebui să conducă România și în mod Ad-hoc cu toții cei prezenți ne-am hotărât ca la alegerile ce urmau peste o săptămână să votăm cu partidul pe care ni l-a sugerat doamna Diana Iovanovici Șoșoacă prin mesajul ei și astfel că a reușit să bage AUR în parlament!

În timp ce doamna senator Diana Iovanovici Șoșoacă își îndeplinea atribuțiile de parlamentar în interesul celor de care a fost aleasă, conducerea șantajabilă a partidului AUR a primit ordin să o excludă pe Diana Iovanovici Șoșoacă din partid, în ideea de a fi eliberată din funcția de Președinte al comisiei de abuzuri din Senatul României, unde doamna senator își făcea treaba cu prisosință și lupta împotriva obligării populației de a fi vaccinată, practic eliberând poporul de sub DICTATURA plandemică COVID!

Citește și: PSD rămâne în frunte, iar partidul lui Diana Sosoaca ar intra în Parlament! SONDAJ despre ultimele preferințe ale românilor

Foarte mulți români au votat cu AUR pentru Diana Șoșoacă, avocat de excepție, astfel foarte mulți membrii și simpatizanți AUR au urmat-o pe doamna senator în Partidul SOS România, unde a și fost aleasă ca Președinte la Congresul Partidului SOS România din 28 Octombrie 2022!”, a declarat președintele filialei Alba

Care sunt obiectivele Partidului SOS România

Partidul SOS România are ca obiective câștigarea celor patru rânduri de alegeri ce se vor desfășura în 2024: Alegerile Europarlamentare, Alegerile Locale, Alegerile Parlamentare, Alegerile Prezidențiale!

Care este situația Partidului SOS România, în județul Alba

„Ca structură, în județul Alba, până în prezent, avem coordonatori în 2/3 din comune, orașe, municipii și constituite organizații în mai mult de jumătate din UAT-urile județului!

Suntem asaltați de foarte multe telefoane date de români din toate colțurile țării, chiar și din rândul minorităților naționale, care solicită să se înscrie în Partidul SOS România și să fie alături de doamna Președinte Diana Iovanovici Șoșoacă!

Ca o dovadă vie a faptului că este real ce spun puteți lua exemplu, modul cum a fost primită doamna senator Diana Iovanovici Șoșoacă la 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia, fiind singurul om politic care a fost fost primit într-un mod tradițional, cu pâine și cu sare, cu ropot de aplauze din partea miilor de români prezenți, aceștia scandând „Diana Președinte”, în jurul căreia au jucat împreuna Hora Unirii!”, a explicat Ioan Ghinescu.

De ce SOS România la Blaj și nu la Alba Iulia

Președintele SOS România, filiala Alba a mai adăugat faptul că „Partidul SOS România Filiala Alba are membrii din toate localitățile județului și constituite organizații așa cum am menționat!

Fiind la început de drum și împiedicați de un sistem corupt până în măduva oaselor am decis să ne punem locuințele la dispoziția partidului pentru a putea să ne desfășurăm activitatea în speranța că vom primi și noi un sediu în Alba Iulia, așa cum au primit și celelalte partide care s-au perindat de 33 de ani la guvernare!

Stim cu toții că orașul Blaj este încărcat de istorie și ne face sa ne amintim de Adunările de pe Câmpia Libertății, de Școala Ardeleană, de Teiul lui Eminescu de la Blaj, la umbra căruia a scris „Te iubesc din inimă Mică Romă”, dar nu putem subestima în nici un fel Alba Iulia, unde s-a înfăptuit Unirea, cu Cetatea Alba Carolina!”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum a rămas un bărbat fără 6.000 de lei după ce un țepar i-a promis că îl ajută cu o operație la ochi Un albaiulian a fost victima unei înșelăciuni mai puțin întâlnite. În timp ce se afla în autogara din Alba Iulia, a fost abordat de un alt bărbat, care i-a spus că îl […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea