Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | O tânără din Alba, rezultate de excepție la admiterea în instituțiile de învățământ superior militar: A intrat la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, specializarea controlor trafic aerian, cu note maxime

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără din Alba, rezultate de excepție la admiterea în instituțiile de învățământ superior militar: A intrat la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, specializarea controlor trafic aerian, cu note maxime

Krisztina Vecsei este o tânără din Alba Iulia, absolventă a Colegiului Militar ”Mihai Viteazul”, promoția 2025 – „Regina Maria – 150”, cu care orașul nostru se poate mândri. Rezultatele excepționale obținute de Krisztina sunt o combinație de ambiție, perseverență, dar și seriozitate și dorința de a ajunge cât mai sus în cariera aleasă.

Tânăra absolventă a fost admisă în urmă cu 4 ani la Colegiul Militar din Alba Iulia cu media 10 la examenul de admitere în clasa a IX-a și media generală 9,92. Patru ani mai târziu, la admiterea în instituțiile de învățământ superior militar ale Ministerului Apărării Naționale, Krisztina a obținut din nou media 10 la testul este de tip grilă la disciplinele Matematică, Fizică și Informatică, iar media generală de admitere a fost 9,69.

Krisztina Vecsei a fost astfel admisă la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov unde va studia specializarea controlor trafic aerian.

”Pe tot parcursul liceului am încercat să fiu constantă și să-mi mențin performanța pentru că știam că este destul de greu să ajung la o academie, pe o armă și o specializare bună, pentru a avea un viitor de succes. M-am străduit în toți anii aceștia să am rezultate bune, pentru ca media din clasele IX-XII să mă ajute la admitere, mai ales pentru că la noi media de bac contează mai puțin decât media anilor de liceu”, a declarat tânăra pentru ziarulunirea.ro.

Absolventa mărturisește că admiterea în sine a fost cu multe emoții, dar la final și-a dat seama că au fost constructive: ”Am fost foarte mulți în sală și cred că toți am realizat atunci că acest examen ne decide cariera, în urma examenului fiind repartizați”, spune tânăra.

Terminând un liceu militar, Krisztina a fost nevoită să meargă mai departe tot în armată și a ales această filieră vocațională fiind de mică obișnuită cu un program strict: ”Pentru că eram conștientă că o să mă conformez ușor unui program, am ales colegiul militar, știam că este strictețe, dar asta m-a ajutat să mă mențin, iar la academie va fi la fel. Specializarea controlor trafic aerian am ales-o pentru că mi se potrivește, este o responsabilitate mare, personal mi se pare o responsabilitate mai mare decât să fi pilot pentru că noi controlăm activitatea lor, îmi place și din câte am auzit de la colegii mai mari, controlorii au un viitor de succes”, mai spune tânăra.

La specializarea controlor trafic aerian au fost doar 18 locuri, iar tânăra din Alba Iulia a intrat a 8-a. Din totalul de 585 de elevi, Krisztina Vecsei a fost a 60-a: ”M-am interesat încă din liceu, atât la Alba Iulia, dar și la celelalte licee militare cine ar vrea să dea admitere acolo și toți erau tineri foarte dedicați în ceea ce vor să facă și tocmai de aceea am avut emoții, erau relativ puține locuri și note bune”.

Generațiilor de tineri care vin din urmă, tânăra le-ar spune că este foarte important să își impună în primul rând un țel și să se țină de muncă, să fie perseverenți, ambițioși.

Munca asiduă și seriozitatea Krisztinei au răsplătite din plin, iar momentul când a aflat rezultatele a fost poate cel mai fericit din viața ei de elev: ”Am fost în culmea fericirii, a fost printre singurele momente când am plâns de fericire, un moment incredibil, nu mi-a venit să cred, dar am realizat că toată munca nu a fost degeaba și a dat roade, meritând să muncești, să sacrifici unele activități pentru a ajunge unde îți dorești”.

Familia a avut un rol foarte important în alegerile absolventei și cel mai mare sprijin l-a avut de la părinții ei: ”Cu ajutorul lor am reușit să iau deciziile corecte, m-au susținut mereu în tot ce am vrut să fac, au fost acolo pentru mine mereu. Mamei mele nu i-a venit să creadă când a aflat rezultatele. Au avut încredere în mine, iar acum când am realizat ce mi-am propus, am văzut pe fața lor mândria și bucuria succesului meu”, povestește Krisztina.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Continuă războiul între STP Alba și Primăria Alba: ,,Nu suntem de acord cu această reducere extrem de drastică a programului de circulație a autobuzelor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Continuă războiul între STP Alba și Primăria Alba: ,,Nu suntem de acord cu această reducere extrem de drastică a programului de circulație a autobuzelor” STP Alba Iulia a emis un comunicat de presă prin care solicită amânarea reducerii programului de transport public din municipiul Alba Iulia (Zona Tarifară 1). Referitor la adresa dvs. nr. 485/30.10.2025 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Dintr-un salon modest din Cugir, Victor Roșu a ajuns să educe și să inspire frizeri din toată Europa. O poveste despre pasiune, curaj și visuri împlinite

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Dintr-un salon modest din Cugir, Victor Roșu a ajuns să educe și să inspire frizeri din toată Europa Dintr-un oraș mic, dar plin de oameni cu visuri mari, Victor Roșu a reușit să transforme pasiunea pentru frizerie într-o carieră internațională care inspiră. Cunoscut pentru talentul său, pentru atenția la detalii și pentru dorința constantă de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Nu mai putem trăi. Nu mai ieșim noaptea afară din casă”. Frustrarea unui gospodar din Alba, din cauza lupilor care îi mănâncă animalele

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Nu mai putem trăi. Nu mai ieșim noaptea afară din casă”. Frustrarea unui gospodar din Alba, din cauza lupilor care îi mănâncă animalele Mai mulți gospodari și fermieri au participat, joi, 30 octombrie 2025, la o ședință specială organizată la Ighiu, în care s-au dezbătut problemele generate de atacurile animalelor sălbatice. Printre aceștia se numără […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea