FOTO | O tânără din Alba, exemplu de ambiție într-un sport predominant bărbaților: ,,Am simțit că pot aparține acestei lumi și că am ceva de oferit în calitate de arbitru”

O tânără din Alba, exemplu de ambiție într-un sport predominant bărbaților: ,,Am simțit că pot aparține acestei lumi și că am ceva de oferit în calitate de arbitru”

Și femeile pot să se impună într-un sport predominant bărbaților! O dovedește Elisabeta Sunzuiană, o tânără de 22 de ani, din Alba Iulia, care iubește fotbalul și arbitrajul.

“Lizzy”, cum îi spun prietenii, a urmat cursurile Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia, iar recent a absolvit Facultatea de Științe, specializarea Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, unde a studiat și programul de licență „Sport și performanță motrică”, cu profil de atletism.

A practicat atletismul timp de aproximativ 10 ani, în special proba de marș, sport care a format-o ca om și i-a dezvoltat ambiția, disciplina și rezistența. Nu a practicat fotbalul, însă, fiind crescută alături de tatăl și fratele ei, într-o casă în care fotbalul era mereu prezent, a ajuns să se uite, să înțeleagă jocul și, treptat, să îi placă din ce în ce mai mult. Așa a apărut și dorința de a se implica, de a face parte din această lume, iar arbitrajul i s-a părut locul în care poate să fie activă, implicată și să facă diferența.

– Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că dorești să devii arbitru de fotbal?

– Decizia de a deveni arbitru de fotbal a venit într-un mod foarte natural. Un prieten apropiat, știind cât de mult mă pasionează sportul și cât de des vorbeam despre fotbal, mi-a propus să merg la cursurile de formare pentru arbitri. La acel moment încă practicam atletismul, însă gândul de a face pasul spre arbitraj m-a atras imediat. Am mers la sediul AJF Alba, unde am stat de vorbă cu domnul președinte Alexandru Vodă, iar discuția a fost decisivă. M-a convins complet că este un drum pe care merită să-l urmez. Am simțit că pot aparține acestei lumi și că am ceva de oferit în calitate de arbitru.

– Intrarea pare că a fost ușoară, dar cum gestionezi situațiile tensionate de pe teren?

– Pe teren apar inevitabil și momente tensionate, în care atât jucătorii, cât și spectatorii pot deveni vocali sau impulsivi. În astfel de situații, încerc să rămân concentrată pe ceea ce am de făcut și anume să îmi fac treaba cât mai bine și să iau deciziile corecte, indiferent de presiune. La început recunosc că aveam tendința să reacționez impulsiv, să ridic tonul sau să răspund pe același ton. Însă am învățat, prin experiență, că asta nu ajută, ba dimpotrivă, tensionează și mai mult atmosfera. Acum aleg să rămân calmă, să vorbesc cu jucătorii pe un ton echilibrat și să le arăt că nu sunt acolo împotriva lor, ci pentru joc. De cele mai multe ori, această atitudine liniștită și fermă dă cele mai bune rezultate.

– Povestește-mi despre cea mai amuzantă experiență ca arbitru de până acum?

– Cred că orice arbitru are parte de momente haioase pe teren, iar eu nu fac excepție. Unul dintre cele mai amuzante momente de până acum a fost într-un meci în care, încercând o schimbare rapidă de direcție, am alunecat și am căzut, pentru că terenul era ud. A fost o fază care a stârnit zâmbete și chiar râsete, inclusiv din partea jucătorilor. Un alt moment simpatic a fost când, în mijlocul unei semnalizări, am scăpat steagul. Se mai întâmplă și astfel de episoade, până la urmă și noi, arbitrii, suntem oameni. Important e să ne ridicăm, să zâmbim și să mergem mai departe.

– Activezi într-un sport în care bărbații sunt „la putere”. Cum reușești să faci față într-un astfel de domeniu?

– E adevărat că fotbalul este, în continuare, un sport dominat de bărbați, iar uneori poate fi dificil să te impui ca fată. Sunt situații în care simți o anumită reticență sau poate chiar un orgoliu rănit din partea unora, pentru că nu toți acceptă ușor ideea ca o femeie să conducă un joc de fotbal. Totuși, de mică am fost mai băiețoasă, am crescut jucându-mă cu băieții și nu m-am simțit niciodată inferioară. M-am obișnuit să fiu într-un mediu masculin și cred că asta m-a ajutat să fiu mai sigură pe mine. În același timp, am observat că uneori sunt tratată chiar cu mai mult respect sau grijă, tocmai pentru că sunt fată. Sunt oameni și oameni, situații și reacții diferite, dar eu încerc să rămân profesionistă în orice context.

– Povestește-mi despre planurile tale de viitor, ca arbitru.

– Visul oricărui arbitru este, bineînțeles, să ajungă pe lista FIFA. Și pentru mine, acela este idealul suprem. Totuși, în prezent, obiectivul meu concret este promovarea în Liga a 3-a, un pas foarte important în cariera mea. Îmi doresc asta enorm și am încercat deja, timp de trei ani la rând, să reușesc. Din păcate, până acum nu a fost să fie. Ce mă doare cel mai mult nu e eșecul în sine, ci gândul că aș fi putut dezamăgi acele persoane care au crezut în mine sincer și necondiționat. Le sunt recunoscătoare și sper ca, într-o zi, să le pot răsplăti încrederea prin rezultate. Nu renunț. Merg mai departe cu și mai multă motivație.

– Din punctul tău de vedere, ce calități trebuie să aibă o persoană pentru a deveni arbitru?

– Un arbitru trebuie să aibă în primul rând stăpânire de sine și răbdare. Sunt momente tensionate, decizii rapide de luat și foarte multă presiune – iar dacă nu știi să rămâi calm și echilibrat, riști să pierzi controlul. Apoi, e nevoie de disciplină, seriozitate și o bună condiție fizică. Eu vin din atletism și știu cât de mult contează pregătirea fizică pe teren – ca arbitru trebuie să fii tot timpul aproape de fază. Nu în ultimul rând, ai nevoie de ambiție și perseverență. Nu totul merge din prima, iar uneori poți să încerci ani la rând fără să reușești, important este să nu renunți. Dacă iubești ceea ce faci, merită fiecare pas.

– Care crezi că sunt cele mai dificile reguli ale arbitrajului?

– Arbitrajul nu înseamnă doar să știi când e fault sau ofsaid. În spate sunt zeci de reguli și interpretări care trebuie înțelese și aplicate corect, în fracțiuni de secundă. Printre cele mai dificile se numără, cu siguranță, regula ofsaidului. Nu este vorba doar de poziția jucătorului, ci și de momentul exact al pasei, de intenția fazei și de interpretare. Iar când totul se întâmplă într-o secundă, nu e deloc ușor. O altă parte complicată este gestionarea disciplinară. Când să dai un cartonaș galben, când trebuie roșu, când poți preveni doar printr-un avertisment verbal. Aici nu e vorba doar de reguli scrise, ci și de simțul jocului, de echilibru și de capacitatea de a „citi” jucătorii. Arbitrajul înseamnă decizii rapide, clare și asumate, iar asta e, uneori, cea mai mare provocare.

– Care este sfatul tău pentru femeile care doresc o carieră în acest domeniu?

– Sfatul meu pentru fetele și femeile care își doresc o carieră în arbitraj este să aibă încredere în ele și să nu se lase descurajate de prejudecăți sau de faptul că acest domeniu este încă văzut ca fiind „al bărbaților”. Nu contează genul, ci cât de bine te pregătești, câtă seriozitate pui în ceea ce faci și cât de mult îți dorești. Vor fi momente grele, vei simți poate presiune sau reticență din jur, dar dacă ai pasiune și voință, totul devine posibil. Eu sunt dovada că o fată poate rezista, poate progresa și poate iubi arbitrajul la fel de mult ca oricine. Curajul și consecvența fac diferența.

Cristina GANGA

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI