Ştirea zilei

FOTO| Nicu Alifantis, despre dragul său prieten Nichita Stănescu: ”Despre Nichita nu pot să scriu, a luat el toate cuvintele. Mă pot doar gândi la el și sper să nu se supere”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO| Nicu Alifantis, despre dragul său prieten Nichita Stănescu: ”Despre Nichita nu pot să scriu, a luat el toate cuvintele. Mă pot doar gândi la el și sper să nu se supere”

Nicu Alifantis este unul dintre cele mai mari nume în muzica folk din România, având în spate o carieră de aproape 50 de ani. Consacratul artist este prezent în acest weekend la Alba Iulia, pentru lansarea cărții sale, intitulate ”Nichita”, în cadrul Târgului de cArte.

Acest volum este dedicat în întregime poetului Nichita Stănescu și vine la ceas aniversar, la 90 de ani de la nașterea sa. Despre acesta, Nicu Alifantis spune în cartea sa: ”Despre Nichita nu pot să vorbesc. A luat el toate cuvintele, le-a aranjat, le-a înfrumusețat cum a știut el mai bine. Eu pot doar să mă gândesc la el cu mintea, cu sufletul și sper să nu îi fie cu supărare.”

”Totul a început în 1997 când editura Nemira mi-a publicat un volum de versuri iar apoi am fost încurajat din stânga, din dreapta să scriu în continuare. În 2014 am început să scriu mai serios.”

Artistul va fi prezent la Alba Iulia în perioada 5-7 mai, cu ocazia Târgului de cArte, unde există și un stand la care sunt expuse mai multe creații ale muzicianului, de la volume de poezii, la materiale discografice.

”Avem expuse mai multe materiale muzicale, de la primul album pe care l-am scos împreună cu trupa Zan, trupă cu care cânt de aproape 28 de ani, album intitulat ”Voiaj”, până la materiale de colecție. Sunt produse pe care le-am făcut cu drag cu băieții din trupă, cu alte formule de înregistrări. Toate aceste volume pe care le-am scris și publicat sunt adiționale muncii mele de bază, cântatul și compusul. De asemenea, exista și Memorabilia, o colecție a tuturor muzicilor de teatru, material pe care l-am scos la împlinirea a 45 de ani de activitate. Acesta conține toată muzica de teatru pe care am scris-o de-a lungul timului și nu e puțină. Discutîm despre 119 spectacole de teatru pentru care am scris muzică. Anul acesta sunt fericit să spun că am împlinit 50 de ani de la debutul meu muzical. Nu este meritul meu, este meritul Celui de Sus, pentru că m-a ajutat să văd și această zi aniversară. Este o muncă pe care o îndrăgesc din tot sufletul meu și fac din dragoste fiecare material pe care îl vedeți aici.”

La standul domnului Alifantis se găsesește și o colecție de potcoave autentice, pictate manual de către fiica artistului, Maria Alifantis, profesor de echitație. ”Acestea sunt făcute chiar de fiica mea, Maria, care este instructor de echitație. Ea a prins mare drag de povestea cu potcoavele aducătoare de noroc. Aceasta este o colecție scoasă chiar pentru acest an aniversar, iar fiecare potcoavă are câte un citat din cântecele mele”, a povestit Nicu Alifantis.

Ce spune artistul despre anul pandemiei, 2020

Nicu Alifantis recunoaște că anul 2020 a fost un an greu și pentru el. Acesta și-a pierdut pentru scurt timp pornirea de a mai cânta, nefiind un adept al ”concertelor online”.

”2020 a fost un an extrem de greu pentru toți și multora ne-a dat de gândit. Nu puteam să fac absolut nimic, lucru care mă enerva groaznic. Atunci am deschis magazinul online și atunci am scris mai mult decât am cântat. Nu mai aveam pornirea de a cânta, pentru că nu aveam cui cânta. Eu am detestat din start ideea cu cântatul online. Dacă nu e omul în fața ta, să îi vezi privirea, sî vezi cum primește ceea ce îi propui tu, nu se poate”, a declarat Alifantis pentru ziarulunirea.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult