FOTO: Moţii au terminat la egalitate o-o cu Alma Sibiu, dar au ajuns în final four-ul competiţiei Hagi Danone
Etapa zonală a Cupei „Hagi Danone” a debutat în această dimineaţă pe Stadionul „Cetate”, pasiunea pentru fotbal fiind cuvântul ce caracterizează întrecerea juvenilă.
*Viitorul Abrud a reuşit ceea ce şi-a propus în meciul contra adversarilor de la Alma Sibiu. Moţilor le convenea un egal pentru a ajunge în semifinale şi au terminat cel de-al doilea meci al grupei cu o remiză alba, impunându-se la penalty-uri cu 5-4. Astfel, dimineată cu începere de la ora 9.00, elevii lui Marius Pocol vor întâlni câştigătoarea grupei A, Unirea Tărlungeni. Ca şi la partida trecută, goalkeeper-ul abrudenilor, Paul Cioflică a reuşit să marcheze, deschizând loteria loviturilor de departajare dar a avut şi două intervenţii salutare în faţa jucătorilor din Sibiu.
[nggallery id=1677]
* În cel de al doilea meci al grupei B, reprezentanta judeţului Alba, Viitorul Abrud s-a impus la penalty-uri scor 3-2 după 1-1 (1-1) în timpul regulamentar. Susţinuţi de pe bancă de Răducu Pocol (tranferat la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi) abrudenii au deschis scorul prin Răzvan Mărginean, însă copii de la Kinder Sîngeorgiu Mureş au egalat în ultimul minut al primei reprize prin David Chiorean. La loviturile de departajare, erou a fost portarul Paul Cioflică apărând două şuturi. Viitorul Abrud va întâlni de la ora 17.00 echipa Alma Sibiu, moţii având nevoie de un punct pentru a merge în semifinale.
[nggallery id=1669]
În grupa B, în care este repartizată şi Viitorul Abrud echipa reprezentantă a judeţului Alba, meciul de deschidere a opus pe Alma Sibiu şi Kinder Sîngeorgiu de Mureş, partidă câştigată de mureşeni la limită 1-0 (0-0), reuşită semnată de Rareş Trif, după o excelentă acţiune personală.
*Burleanu, asaltat de copii
Aflat de ieri în Alba, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF a luat pulsul viitorului fotbalului românesc, înainte de a descinde spre Cugir şi Deva. Însoţit de Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba, şeful federaţiei a asistat la o parte de actul secund şi cei prezenţi nu au scăpat ocazia pentru a interfera cu cel ce l-a înlocuit în luna marte pe Mircea Sandu. Lui Burleanu i-au fost prentaţi şi arbitrii locali, în frunte cu Alexandru Vodă, cel ce a debutat în Liga 1.
*Fani entuziaşti în tribună
Cele două formaţii au fost încurajate din tribună de suporteri ce au trăit la maximum fiecare acţiune, ratare sau reuşită a favoriţilor. Ediţia a cincea a Cupei “Hagi Danone” îşi desfăşoară cea de-a şasea etapă zonală sâmbătă, 10 mai şi duminică 11 mai, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia. Competiţia se adresează fotbaliştilor cu vârste între 10 şi 12 ani,reprezentând 6 judeţe, Sibiu – CS Alma Sibiu, Braşov – Unirea Tărlugeni, Covasna Oska Sf. Gheorghe, Alba – Viitorul Abrud, Harghita – AFC Odorheiul Secuiesc şi Mureş – ACS Kinder Sângeorgiu de Mureş.
*Grupa B: Alma Sibiu, Kinder Sângeorgiu de Mureş, Viitorul Abrud
Conjudeţenii, fără Răducu Pocol, transferat la Academia „Gheorghe Hagi” intră în competiţie la ora 12.00, contra învingătoarei din jocul inaugural. Program:
*ora 12.00: Kinder Sângeorgiu de Pădure – Viitorul Abrud, Alma Sibiu stă (Grupa B);
*17.00 – 18.00: Alma Sibiu – Viitorul Abrud, Kinder Sângeorgiu de Pădure – stă (Grupa B)
duminică – 11 mai:
9.00 – 10.00: Semifinala 1 – Locul I din Grupa A vs Locul II din Grupa B
Semifinala 2 – Locul II din Grupa A vs Locul I din Grupa B
12.00 – 13.00: Finala – Învingătoare Semifinală 1 vs Învingătoare Semifinală 2
[nggallery id=1667]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
7 septembrie 2025 | Duel la Ovidiu cu campioana Farul pentru CSM Unirea Alba Iulia: Paradoxal, uniristele vor fi gazde
7 septembrie 2025 | Duel la Ovidiu cu campioana Farul pentru CSM Unirea Alba Iulia Etapa a 3-a din SuperLiga Femină de fotbal va prilejui echipei CSM Unirea Alba Iulia un duel cu campioana ultimelor două sezoane, Farul Constanța. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia după eșecul din prima etapă a Ligii 3: O înfrângere […]
FOTO | Clasări pe podium pentru 3 sportivi de la CS Unirea Alba Iulia la Cupa Sibiului la box 2025
Clasări pe podium pentru 3 sportivi de la CS Unirea Alba Iulia la Cupa Sibiului la box 2025 Pugiliștii de la CS Unirea Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile la o competiție desfășurată la Sibiu în perioada 30-31 august 2025. Citește și: FOTO | Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), 2 medalii la Campionatul Mondial […]
Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), calificată în optimile de finală ale turneului ITF de la Viena
Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia), în optimile de finală ale turneului ITF de la Viena Miriam Bulgaru s-a calificat, miercuri, 3 septembrie 2025, în optimile de finală ale turneului ITF W75 de la Viena. desfășurat pe zgură. Citește și: Miriam Bulgaru (CSM Unirea Alba Iulia) a câștigat turneul ITF de la Bistrița: Finală controlată […]