Cultură Educație

FOTO: Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a deschis anul universitar de la Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia zeci de voci au intonat astăzi imnul ”Gaudeamus Igitur”, la deschiderea oficială a noului an universitar 2012-2013. Festivitatea organizată de Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a desfășurat în prezența ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.

Este o mare bucurie să fiu astăzi aici, împreună cu dumneavoastră și îi mulțumesc domnului rector pentru invitația pe care mi-a adresat-o. Cred că orice român poartă în suflet orașul Alba Iulia pentru că orice român poartă în suflet istoria neamului său. De aceea cred că este o binecuvântare pentru noi, pentru toată țara, faptul că avem aici o universitate care ne aduce mereu, prin numele ei, aminte de 1 Decembrie 1918. (…) Dragi studenți veniți cu încredere în sălile de curs, de seminarii sau de laboratoare, cu încrederea că aveți ce și de la cine învăța. Dacă veți avea această încredere din start, aveți și șansa ca la sfârșitul anului sau la sfârșitul studiilor, când vorba lui Marin Sorescu…vine o vreme și trebuie să tragem o linie și să adunăm… să aveți ce aduna. (…) Stimeți colegi, dascăli în Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, vă doresc să aveți puterea să vă creșteți frumos studenții pe care îi aveți în sălile dumneavoastră de curs. În același timp, dragi studenți, vă doresc din tot sufletul să vă stabiliți prioritățile și să aveți un an universitar care să vă bucure iar la sfârșit să aveți satisfacția și bucuria acțiunii împlinite”, au fost mesajele transmise de ministrul Educației studenților, profesorilor și albaiulienilor.

La festivitate au mai luat parte și au susținut discursuri prefectul de Alba – Dan Coriolan Simedru, primarul municipiului Alba Iulia – Mircea Hava, vicepreședintele Consiliului Județean – Florin Roman, deputații de Alba Călin Potor și Clement Negruț, președinta Ligii Studenților din Universitatea albaiuliană – Janeta Lăpăduș dar și doi invitați din străinătate, reprezentanți ai unor Universități de prestigiu din Ucraina și Polonia.

Vă urez un bun venit în Universitatea noastră tuturor celor care astăzi calcă pragul acestei instituții, o universitate care a trecut demult de vârsta majoratului, care și-a pus amprenta serios în învățământul universitar din România și în învățământul universitar din întreaga lume. Vreau să le spun bun venit celor peste 1.500 de absolvenți de liceu sau de studii superioare care au venit în acest an la Universitatea noastră, atât la licență, și aceștia sunt adevărații boboci, cât și pentru a urma cursurile de masterat și de doctorat pe care Universitatea noastră le oferă”, a transmis, la rândul său, rectorul Universității ”1 Decembrie 1918”, Daniel Breaz.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 februarie 2026 | Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Premieră cinematografică mondială la Sebeș – proiecția filmului „Dobrogea”, regia Mircea Bezergheanu Sâmbătă, 7 februarie 2026, începând cu ora 17.00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș vă invită la o proiecție în premieră mondială, care va avea loc în sala de evenimente „Radu Stanca”, accesul fiind gratuit: filmul „DOBROGEA” regizat de Mircea Bezergheanu. „După părerea mea, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Scriitoarea albaiuliancă Florina Nina Breazu, premiul Național al Ligii Scriitorilor din România, la categoria „Cartea de spiritualitate creștină”. Premiu național și în 2024, la „Cartea pentru copii” Scriitoarea Florina Nina Breazu, membră a Ligii Scriitorilor din România – Filiala Mureș, a fost distinsă cu Premiul Național al Ligii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Istoria care continuă: Muzeul Municipal Sebeș la 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea oficială pentru public În acest an, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș marchează o dublă aniversare: 75 de ani de la înființare și 70 de ani de la deschiderea sa oficială pentru public. Ne propunem ca […]

Citește mai mult