Politică Administrație

FOTO: Microbuz de 9 locuri, donaţie pentru DGASPC Alba din partea unei asociaţii din Franţa

Alexandra Mates

Publicat

în

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba a primit astăzi, 16 iulie, o donaţie din partea Asociaţiei „Cusset – Aiud Echanges” din Franţa,  respectiv un autoturism de 8+1 locuri.  În jurul orei 12.00, la sediul DGASCP Alba Iulia preşedintele asociaţiei, Jean – Francois Barlet, care a adus personal microbuzul   din Franţa în România, a fost întâmpinat de mai mulţi angajaţi din cadrul DGASPC Alba, în frunte cu domnul director  Sorin Valerian Chirilă, directorul general adj. Valentin Frăcea, directorul executiv Marius Schiau şi  purtătorul de cuvânt Elena Firu, care au ţinut să-i mulţumească pentru donaţie.   

Microbuzul va fi folosit la transportul beneficiarilor de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos (centru rezidenţial aflat în structura DGASPC Alba unde, în prezent sunt asistaţi 351 de beneficiari).

Acest microbuz a fost primit de către Asociaţia „Cusset – Aiud Echanges” de la Organizaţia de Mişcare, Sport şi Activităţi Recreative (OMSL) din Cusset, organizaţie formată din 38 de cluburi sportive din Franţa, iar domnul Jean – Francois Barlet a sponsorizat din fonduri proprii, suma de bani necesară aducerii acestui autoturism în România, respectiv în judeţul Alba.

Colaborarea dintre DGASPC Alba şi Asociaţia „Cusset – Aiud Echanges” din Franţa este una de lungă durată; această colaborare a început în anul 2003 prin donaţii şi schimburi de experienţă româno-franceze în domeniul protecţiei copilului cu handicap la care au participat specialişti din sistemul rezidenţial de protecţie a copilului.

Din anul 2006, această colaborare s-a dezvoltat şi în domeniul persoanelor adulte cu handicap, specialiştii din cadrul CRRN Galda de Jos beneficiind atât de experienţa specialiştilor francezi în organizarea şi dezvoltarea animaţiei şi terapiei prin artă realizate cu beneficiarii acestui centru, cât şi de ajutoare materiale, donate de prietenii francezi prin intermediul Asociaţiei „Cusset – Aiud Echanges”.

De asemenea, în această vizită la CRRN Galda de Jos, Asociaţia „Cusset – Aiud Echanges” din Franţa a donat pentru beneficiarii centrului, pe lângă acest autoturism, şi materiale de spital – paturi, noptiere, saltele, pături, fotolii rulante, o masă de consultaţie, la care se adaugă un aragaz electric, 2 corpuri mobilă inox de bucătărie şi o maşină de spălat vase.

De menţionat că, datorită bunei colaborări existente şi implicării în ajutorarea copiilor şi a persoanelor adulte cu handicap, suma de 2500 de euro, ce reprezintă plata transportului acestor donaţii, a fost suportată de Rotary Club Vichy din Franţa şi Clubul Rotary Alba Iulia CIVITAS SOLIS.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult