Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Arieşul Turda 3-2 (1-0), în prima etapă a returului *I. Radu şi Itu l-au făcut lider pe Opric

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir-Ariesul Turda36Metalurgistul Cugir a învins dramatic pe Arieşul Turda, scor 3-2 (1-0), dublă semnată de italianul I. Radu (3, 48), L. Itu (82), respectiv Muscă (65) şi Puşcaş (72), după ce condus cu 2-0, în etapa a 16-a a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, primul meci oficial din 2014. „A fost un meci greu, am întâlnit o echipă foarte bună de la mijloc în sus. La un moment dat am pierdut iniţiativa şi nu am mai contat în atac, dar până la urmă este bine că am păşit cu dreptul în retur şi am obţinut 3 puncte importante după ce am fost egalaţi. Ne aşteaptă în continuare întâlniri dificile” a precizat antrenorul Marius Opric.

*„Mă bucur că am debutat cu goluri şi victorie”, a spus Ionuţ Radu

Nou-venitul Ionuţ Radu, fost la Chievo Verona şi Palermo l-a substituit într-un mod excelent pe golgheterul Cîrstean, absent din pricina unei răceli. „Personal sunt fericit că am reuşit să debutez la noua mea formaţie cu o dublă, dar mult mai importante sunt cele 3 puncte adjudecate. Publicul din Cugir a fost extraordinar, ne-a susţinut în momentele dificile în compania unei echipe care şi-a vândut scump pielea” a spus vârful Ionuţ Radu venitde la CS Oşorhei.

Deşi a avut avantaj până în minutul 54 şi se părea că va profita  de pasul greşit al contracandidatei Naţional Sebiş, echipa lui Opric a fost egalată, dar ITU şi-a făcut datoria şi a punctat cu 8 minute înainte de final.

Trupa lui Opric se poziţionează pe prima poziţie, cu 30 de puncte şi în runda următoare evoluează tot pe propriul teren, sâmbătă, 8 martie, cu Şoimii Pâncota. „Mai este drum lung până departe, însă se cuvine să ne bucurăm că am izbutit să învingem un oponent ce s-a întărit serios în acest mini-mercato. Ionuţ Radu şi-a arătat calităţile, a înscris, aşa cum trebuie să o facă un atacant, iar despre Lucian Itu nu are sens să discutăm. Este un jucător emblematic al Metalurgistului, omul care trage echipa după el. Cu Şoimii Pâncota va fi o altă întâlnire dificilă. Suntem mândri că reprezentăm Cugirul şi Alba la acest nivel şi încercăm să aducem cât mai multe bucurii prin victoriile noastre”, a adăugat Bogdan Petric, director sportiv al Metalurgistului Cugir.

Metalurgistul: Gurincu – Al. Man, Şt. Radu, Potopea, Trăşcan – Iul. Cristea, M. Neagu (55, Şuteu) – Negură (90+1, Tăban), Itu/ cpt (84, A. Câmpean), G. Goronea (71, Cl. Oara) – I. Radu, rezerve: Lăncrănjan – Şuvaina, T. Tothăzan, Cîmpean;

[nggallery id=1207]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de Mircea Lucescu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Stanciu și Rațiu, în lotul României pentru barajul cu Turcia de calificare la Campionatul Mondial 2026! Surprize uriașe oferite de selecționerul Mircea Lucescu Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, fotbaliștii din Alba, se regăsesc în lotul României pentru barajul cu Turcia pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026. Confruntarea este programată joi, 26 martie, ora 19.00, la […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, a treia victorie la rând la fotbal feminin, în SuperLiga! Goluri marcate de straniere în succesul net cu Vasas Femina, scor 4-0 CSM Unirea Alba Iulia a repurtat a treia victorie consecutivă în play-out-ul SuperLigii feminin, 4-0 (3-0), la Micești cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, fotbal […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]

Citește mai mult