FOTO: Metalurgistul Cugir a câştigat la Dej! Prima victorie externă pentru nou-promovata lui Opric
Metalurgistul Cugir a realizat primul succes extern în Liga a 3-a, din postura de nou-promovată, învingând la Dej, cu scorul 2-1 (2-1) pe Unirea, graţie reuşitelor semnate de Itu (5), Al. Man (38), respectiv Găbruş (45). Un rezultat excelent pentru gruparea de sub Drăgana, aflată la a doua victorie consecutivă, echipa lui Opric a urcat pe podium, având acum 6 puncte după 3 partide. În runda următoare, Itu şi compania vor reveni pe Stadionul „CSO”, contra Sănătăţii Cluj, tocmai de Zilele Cugirului. Dincolo, albaiulienii Bratima şi M. Cristea au înregistrat al treilea eşec stagional.
*Itu – cadou pentru aniversarea a 35 de ani
Scorul a fost deschis de „veteranul” Itu, după o pătrundere a lui Cîrstean, experimentatul atacant făcându-şi un frumos cadou, pentru aniversarea vârstei de 35 de ani, în 8 septembrie. După ocaziile lui Cîrstean (6), Faur (11 – intervenţie Tiut) şi bara lui Moldovan (35), vizitatorii au majorat avantajul prin Al. Man (38, după un corner) – fundaşul albaiulian aflat şi el la prima reuşită pentru noua echipă. Amfitrionii micşorează ecartul prin Gabruş (45) – ce a executat puternic o lovitură liberă de la mare distanţă. „O victorie foarte frumoasă şi muncită, pe care o dedicăm celui mai tânăr cugirean, lui Andrei. Abia aşteptăm să jucăm în faţa propriilor suporteri, pe care îi aşteptăm în număr cât mai mare alături de noi”, a declarat Bogdan Petric, directorul sportiv al Metalurgistului.
*Buta – luxaţie la umăr, cu Sănătatea – la Cugir
În minutul 15, I. Buta a suferit o luxaţie la umărul drept şi a fost înlocuit de Şuvaina. Fundaşul cugirean a fost transportat la spital, revenind la stadion în minutul 75. De asemenea şi Goronea a părăsit terenul accidentat, acuzând dureri la genunchiul drept.
Să consemnăm şi debutul în formula cugireană a nou-venitului Ispas, dar şi titularizarea în premieră a lui Şuteu. „Este prima victorie externă, ne bucură acest fapt, dar mai ales că am legat două succese consecutive. Îi felicit pe băieţi, se vede că rezultatele apar atunci când munceşti corect. Puteam câştiga mai detaşat, dar şi să fim egalaţi. M-a mulţumit evoluţiile lui Şuteu şi Ispas şi vrem să le facem o bucurie cugirenilor etapa viitoare, la prima apariţie pe teren propriu„, a apreciat antrenorul Marius Opric.
*L-au demis pe Şuvagău!
Eusebiu Șuvagău a rezistat doar trei etape la cârma echipei dejene, fiind înlocuit în urma celor trei eșecuri consecutive din tot atâtea etape în acest start de sezon.
Noul director tehnic al echipei, începând din etapa următoare este Mihai Ciobanu. Acesta a fost prezent și vineri la Dej, unde a urmărit din tribune meciul cu cei din Cugir și va rămâne la Unirea Dej cel puțin până în iarnă.
Mihai Ciobanu a antrenat în trecut pe CSM Râmnicu Sărat, apoi pe Gloria Buzău și Delta Tulcea.
Unirea Dej (antrenor Eusebiu Şuvagău): Blaga – Vârdea, Dobrău, Traore, Cornea, Thiam, Găbruș,Bratima, M. Cristea, Faur, Moldovan.
Cugir: Tiut – Al. Man, M. Radu, I. Buta (16, Şuvaina), Trăşcan – Ispas, M. Neagu – Şuteu (61, A. Ianc), Itu (69, D. Lupşan), G. Goronea (81, Iovănescu) – Cîrstean; pe bancă Lăncrănjan, Tăban, A. Câmpean.
SERIA V
Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 1-2
Găbruş (45) / L. Itu (5), Al. Man (38)
CS Oşorhei – Arieşul 1907 Turda 1-1
Todea (48 – pen.) / Munteanu (41)
FCM Baia Mare – Naţional Sebiş 1-1
Moldovan (82 – pen.) / Blănaru (64)
Şoimii Pâncota – FC Zalău 2-1
Sg. Pop (28), Al. Mihai (88) / R. Stanciu (73)
Sănătatea Cluj – CS Ineu 1-1
Al. Pop (84) / Băd (55)
Unirea Jucu – FC Maramureş Universitar Baia Mare, nu se dispută.
Sursa foto: dejeanul.ro
[nggallery id=240]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A a […]
