Sport

FOTO: Mărșăluitoarea Mihaela Popa (CS Unirea Alba Iulia), medalie de aur la Jocurile Francofone din Congo!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mărșăluitoarea Mihaela Popa (fostă Acatrinei), sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a câștigat medalia de aur a probei de 20 kilometri marș, în cadrul Jocurilor Mondiale Francofone de la  Kinshasa din Republica Democratică Congo.

Aur a cucerit România și la masculin, în proba de marș, prin Ionuț Pleșu (CSU Reșița-CSM Reșița).Două medalii de aur la Jocurile Francofoniei pentru marșul românesc: Mihaela Popa și Ionuț Pleșu.

„Cursa în sine a însemnat o experiență interesantă, cu foarte mulți spectatori și nu mă așteptam la asta. Până la urmă a ieșit bine pentru că am vizat medalia deși s-a întârziat startul cu o jumătate de oră și au fost probleme cu organizarea. A fost umiditate mare, mi-a fost greu în ultimii 6 kilometri, dar aveam avans suficient și nu m-am mai gândit la timp. Cu certitudine mă întorc schimbată acasă. Nivelul de trai din Congo este mult sub al nostru, văzând acestea o să apreciez mai mult ce avem și nu o să mă mai plâng de nimic„, a concluzionat Mihaela Popa.

Prezența sportivei uniriste la competiția din Congo, într-o țară nesigură, în plin război civil, a reprezentat o experiență unică din toate punctele de vedere.

„Era pe undeva previzibil să urce pe prima treaptă a podiumului, ținând cont de valoarea sa. Este o medalie foarte importantă atât pentru sportivă, cât și pentru delegația României’, a spus antrenorul Gabriel Avram.

Sportiva din Cetatea Marii Uniri, debutantă la Jocurile Francofone, a fost prima într-o cursă care a avut la start 5 concurente, după ce 4 atlete din țara gazdă nu s-au prezentat. Mihaela Popa a avut rezultatul 1:47.36, iar pe locul secund s-a clasat Beatrice Taykio’o Hamidou (Camerun) – cu timpul 1:54.35

Atleta pregătită de antrenorul Gabriel Avram face parte din delegația României prezentă la a 9-a ediție a Jocurilor Mondiale Francofone (la competiția din Africa este prezentă și baschetbalista albaiuliană Alexandra Bobar).

În 2023, Mihaela Acatrinei, sportivă în vârstă de 28 de ani, a devenit campioană națională (martie, la Timișoara), a cucerit medalia de aur la Dudince (Sovacia, în proba de 35 kilometri marș, tot în martie), a terminat pe poziția a 5-a la Balcaniada din Antalya (aprilie) și luna trecută, la București, a fost vicecampioană națională în proba de 20 kilometri marș. Colega sa de club, Ana Rodean are parte în perioada 19-27 august de prezența la Campionatul Mondial de Atletism de la Budapesta


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult