Curier Județean

FOTO| Marius Hațegan, vicepreședintele CJ: ”Alba Iulia a avut, mai degrabă decât pare să aibă, planuri clare de dezvoltare.”

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO| Marius Hațegan, vicepreședintele CJ: ”Alba Iulia a avut, mai degrabă decât pare să aibă, planuri clare de dezvoltare.”

Vicepreședintele CJ Alba a mers astăzi în cartierele Oarda de Sus și Micești, pentru aq discuta cu cetățenii despre problemele și nemulțumirile lor. Acesta a tras concluziile discuțiilor cu locatarii celor doua cartiere într-o postare pe pagina sa de socializare.

”Să mergi în Oarda de Sus sau în Micești și să te-ntorci de acolo cu sentimentul că ai descoperit ceva nou, vorbind cu oamenii, e ca și cum te-ai trezi cu coada greblei, în față, a doua oară. Dacă o faci, iar apoi citezi din problemele lor, nu arată că te-ai apropiat de oameni, mai ales că ritualul acesta al trecerilor prin cartiere e de ani și cam tot cu aceiași politicieni, ci, din contră, pare că ești tot mai paralel de nevoile lor. Așa că, după două zile în care am ieșit din birou și am rămas în Alba Iulia, nu pe drumurile județului, pot să spun doar ce cred eu că ar trebui să se întâmple.

E clar că nu e de datoria oamenilor să-și amintească cât și ce a făcut politicianul pentru ei, ci să ne amintească câte mai sunt de făcut. Vorbesc aici de toți competitorii electorali, de toți cei care, la un moment dat, părem deciși să rezolvăm, după care ne vine mai ușor să amânăm, că alte probleme par mai urgente. Și trebuie să admitem că sunt destule situații pentru care orizontul de așteptare s-a transformat din temporar, în permanent.

Da, în mod clar, Alba Iulia a avut, mai degrabă decât pare să aibă, planuri clare de dezvoltare. Iar cei care întreabă azi când se va face asta sau asta, nu vor să audă că din conturile orașului și din banii pe care ei îi așteaptă întorși către nevoile lor se plătesc promisiuni pe nume propriu sau proiecte „de suflet”. E cazul să înțelegem că vin vremuri grele, în care planificarea și chibzuința sunt singurele ce vor ține locul minunilor salvatoare. Celor pe care i-am întâlnit, în aceste zile, nu vreau să le promit absolut nimic. Vreau doar să le transmit că i-am ascultat, nu doar că i-am auzit. Și că nu suntem oamenii ce obișnuiesc să se întoarcă pe călcâie după ce s-a spus ce era de spus, ș-atât. PNL va cere, prin consilierii locali și viceprimar, obiectiv și corect, ca șansele de a avea nemulțumirile lor rezolvate să fie cu adevărat o prioritate. Chiar dacă asta va însemna ca lista priorităților să se schimbe!

Ce trebuie înțeles, înainte de orice, e că o administrație locală are datoria de a administra banii unui oraș. Chibzuit, asumat, în funcție de nevoile oamenilor care plătesc taxe. E, dacă vreți, ca acasă, într-o familie. Unde nu o sa vedeți factura de gaz neplătită în dauna unui parfum sau a unor pantofi de firmă. Până când nu pricepem că un primar sau consilierii locali sunt angajații oamenilor nu vom face nici măcar jumătate de pas înainte. Nici pe jos, nici cu carul pus înaintea boilor.” a declarat Marius Hațegan pe pagina sa de Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

29 martie 2026 | „Marșul pentru Viață”, organizat la Alba Iulia sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”: Manifestare pentru sprijinirea mamelor și copiilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Marșul pentru Viață”, organizat la Alba Iulia sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”: Manifestare pentru sprijinirea mamelor și copiilor Marșul pentru Viață va avea loc la Alba Iulia duminică, 29 martie 2026, de la ora 15:00, sub genericul „Solidaritate pentru amândoi”, evenimentul fiind dedicat susținerii mamei și copilului. Participanții sunt așteptați la Casa de Cultură a […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Au început lucrările de reabilitare și modernizare a zonei lacului Chereteu din Blaj: „Totul va fi… de vis!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare și modernizare a zonei lacului Chereteu din Blaj: „Totul va fi… de vis!” Au început lucrările de reabilitare și modernizare a zonei lacului Chereteu din Blaj, a anunțat, sâmbătă, 21 martie 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar. „Am început amenajarea peisagistică, așa cum am promis. O lucrare în valoare de 5 milioane […]

Citește mai mult

Curier Județean

ASTĂZI | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii care au fost surprinși de radar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Ce trebuie să facă șoferii care au fost surprinși de radar Polițiștii rutieri acționează astăzi, 21 martie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din […]

Citește mai mult